Invitat joi seara la emisiunea ”Puterea Știrilor” de la PS News, deputatul PNL Florin Roman a făcut o serie de dezvăluiri despre modul în care partidul din care face partid a pierdut alegerile parlamentare din luna decembrie a anului trecut. Potrivit politicianului, a fost vorba de o strategie electorală greşţită, ignorată de echipa de campanie.
„PNL conducea în toate sondajele de opinie până la alegerile parlamentare. Din păcate, nu am câştigat alegerile parlamentare. Le-am pierdut, deşi am avut un guvern care, din punctul meu de vedere, a performat, am avut miniştri foarte bun – Nelu Tătaru, Violeta Alexandru, Marcel Vela, Virgil Popescu, Lucian Bode, Marcel Boloş. Părerea mea, miniştri foarte buni, care au reuşit împreună cu premierul Orban să gestioneze foarte bine acea perioadă (de pandemie n.r.).
Numai că au fost şi măsuri care ne-au costat, pentru că, cu două luni înainte de alegeri, PNL înregistra un scor de 34% votul politic la consiliul judeţean, adică asta arată forţa aleşilor locali, şi practic am ieşit pe primul loc în România, deşi PSD avea cu 500 de primari mai mult decât noi. În schimb, am decontat măsurile nepopulare luate guvern, cum a fost închiderea şcolilor sau închiderea pieţelor – care de fapt nu a fost o închidere, dar asta a înţeles lumea şi de aici a apărut o stare de nervozitate destul de mare.
Practic, fieful principal al PNL, Ardealul, a fost complet carantinat în perioada campaniei şi a alegerilor, în timp ce în Moldova şi sudul ţării, unde există un electoral preponderent de stânga, s-au putut desfăşura cei de la PSD şi, din punctul meu de vedere, s-au făcut greşeli.
Am spus acest lucru în interiorul partidului la momentul respectiv, nu o spun acum. Am atras atenţia sunt lucruri care trebuiau îndreptate referitor la pregătire alegerilor, la structură, la mesajele de campanie, însă echipa de campanie le-a ignorat. Acum le spun foarte multor colegi ‘amintiţi-vă acea discuţie în care v-am atenţionat!’ şi i-am spus asta şi lui Ludovic Orban, şi lui Rareş Bogdan, şi lui Robert Sigartău”, a explicat deputatul PNL.
Întrebat de redactorul-șef PS News, Marinela Angheluș, în ce fel a reacţionat preşedintele partidului Ludovic Orban la aceste recomandări, Florin Roman a mărturisit că nu a existat o reacţie anume, adăugând că a cerut la vremea respectivă şi o analiză a alegerilor parlamentare: „Din punctul meu de vedere, s-au făcut greşeli nu neapărat personale. Deci a fost erodarea de pe urma măsurilor luate de guvern, apoi au fost greşeli ale staff-ului de campanie – şi mă refer la întregul staff de campanie Ludovic Orban, Rareş Bogdan, Robert Sigartău, Raluca Turcan, Alina Gorghiu, oameni care împreună au luat decizii şi au rupt, din păcate, în acel moment o consultare reală cu baza partidului. De fapt, nu s-au luat decizii, ceea ce este mult mai rău. Iar aceste lucruri ne-au costat.
Eu am atras atenţia asupra acestor lucruri în interior, când exista foarte mult entuziasm, foarte multă veselie. La momentul respectiv când am tras acest semnal de alarmă, poate că unii s-au uitat aşa, mai ciudat… Dar, din pacate, am avut dreptate şi îmi pare rău că am avut dreptate, pentru că nu doream de fapt decât să-i fac conştienţi pe colegi că lucrurile nu sunt chiar aşa de minunate cum se vede situaţia roz din Modrogan şi în ţară lucrurile stau mai dificil„, a mai declarat în exclusivitate pentru PS News deputatul PNL Florin Roman.