Deputatul PNL pentru diaspora, Valentin Făgărăşian, anunţă un pachet de măsuri legislative

Valentin Făgărăşian
Valentin Făgărăşian/news.ro

Deputatul PNL pentru diaspora, Valentin Făgărăşian, anunţă miercuri că va depune, în perioada următoare, un pachet de măsuri legislative care să stimuleze reîntregirea familiilor de români în ţara natală, în România.

”Peste 160 de mii de copii rămaşi în ţară au unul sau ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate. Mii de familii se reîntregesc anual, nu în România, ci în alte state ale Uniunii Europene, acolo unde soţul sau soţia îşi aduce şi partenerul şi copiii, uneori şi bunicii. Astăzi, sute de mii de copii români se nasc în Italia, Marea Britanie, Spania, Franţa, iar şansele ca aceştia să vină şi să trăiască în ţara părinţilor şi bunicilor lor sunt tot mai reduse. Populaţia din ţară scade într-un ritm ameţitor şi, în condiţiile actuale, nu avem cum să sperăm că declinul demografic care macină România se va opri de la sine!”, a transmis deputatul PNL într-un comunicat oficial.

Făgărăşian precizează că a decis să demareze un amplu proces de consultare publică pe marginea unui pachet de măsuri legislative care va trebui să conducă la reîntregirea familiilor de români aici, în România.

”Prin măsurile pe care intenţionez să le promovez îmi propun ca, într-un orizont de timp cât mai scurt, să nu mai avem copii rămaşi în ţară în grija rudelor, să nu mai avem familii destrămate sau bunici fără niciun sprijin din partea copiilor la bătrâneţe. Voi propune facilităţi şi stimulente pentru românii care se întorc în ţară, la familiile lor, ca angajaţi, dar şi pentru cei care au făcut economii peste hotare şi vor să demareze o mică afacere în România”, spune parlamentarul PNL.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: