Skip to content
Juridic

Deputatul PSD Mihai Valentin Popa, achitat de Instanţa supremă intr-un dosar de şantaj

Stiri Botosani

Deputatul PSD Mihai Valentin Popa a fost achitat miercuri de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, într-un dosar în care este acuzat de DNA că a ameninţat managerul unui spital din Braşov.

Potrivit hotărârii instanţei, Mihai Valentin Popa a fost achitat pentru săvârşirea infracţiunilor de şantaj şi folosirea influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Decizia nu este definitivă, iar DNA poate face apel.

Conform DNA, în cursul anului 2017, în contextul în care primarul unui municipiu din judeţul Braşov a anunţat posibilitatea revocării din funcţie a unei persoane din conducerea unui spital aflat în subordinea primăriei (ca urmare a unor nereguli constatate de Curtea de Conturi şi ca urmare a refuzului acelei persoane de a-şi îndeplini sarcinile dispuse de managerul spitalului), Mihai Valentin Popa, care este preşedinte al Organizaţiei Făgăraş a PSD şi secretar executiv al Organizaţiei PSD Braşov, a luat hotărârea de a-şi folosi influenţa şi autoritatea dată de funcţiile politice deţinute pentru menţinerea în funcţie a persoanei vizate de revocare (persoană care era o protejată a sa).

Concret, spune DNA, Mihai Valentin Popa i-a cerut imperativ primarului, în mai multe împrejurări, în mod direct, dar şi prin intermediari, să o menţină în funcţie pe protejata sa, pe motiv că decizia de neprelungire a mandatului acesteia în funcţia de conducere pe care o deţinea la spital i-ar afecta imaginea sa de lider influent care îşi protejează oamenii apropiaţi şi controlează deciziile autorităţilor în raza sa.

Întrucât primarul nu s-a conformat ordinului primit, Mihai Valentin Popa a folosit telefonul unei alte persoane (coleg de partid) şi l-a ameninţat pe managerul spitalului, cerându-i imperativ să revină asupra deciziei de a o înlocui pe protejata sa din funcţia pe care o deţine la spitalul respectiv.

De asemenea, deputatul l-ar fi ameninţat pe managerul spitalului că, în caz contrar, îl va demite, iar toate proiectele acestuia vor fi blocate în consiliul local pe care, în calitate de lider al organizaţiei locale de partid, îl controlează.

DNA mai spune că, în luna septembrie 2017, la cererea primarului unei comune, coleg de partid cu Mihai Valentin Popa, acesta din urmă şi-a folosit influenţa şi autoritatea asupra unei persoane din conducerea Direcţiei de Sănătate Publică Braşov, astfel încât reprezentanţii şcolii din acea comună să fie scutiţi de sancţiuni, deşi nu luaseră măsurile impuse de inspectorii DSP.

Un control efectuat anterior la acea şcoală constatase nereguli grave, respectiv lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu, spaţiu necorespunzător pentru programul „laptele şi cornul”, spaţiu necorespunzător de desfăşurare a cursurilor pentru grupa mică de grădiniţă, iar pentru remedierea neregulilor constatate se stabiliseră termene stricte de care depindea inclusiv obţinerea unei noi autorizaţii sanitare, scrie agerpres.ro.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *