Skip to content
Politică

Descoperire șocantă la Buzău. Un cadavru a fost găsit în toaleta bisericii militare din Cimitirul Eroilor

Anchetă a poliţiştilor după descoperirea unui cadavru în toaleta bisericii militare din Cimitirul Eroilor din Buzău

Poliţiştii din Buzău au demarat o anchetă după ce un cadavru a fost descoperit, luni dimineaţă, în toaleta bisericii militare din Cimitirul Eroilor. Oamenii legii trebuie să stabilească cine este bărbatul găsit mort, dar si cauzele decesului.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Buzău, Amalia Călugăru, cadavrul a fost descoperit, luni dimineaţă, în toaleta bisericii militare din Cimitirul Eroilor. scrie news.ro. 

Poliţiştii nu au stabilit identitatea persoanei, însă pot spune că este vorba despre un bărbat de circa 60 de ani, se pare fără locuinţă, care s-ar fi adăpostit în toaletă.

Din primele informaţii, cadavrul nu prezintă urme de violenţă şi nici urme de degerături, cel mai probabil decesul survenind pe fondul unor afecţiuni medicale de care suferea persoana respectivă.

Cauzele exacte ale decesului vor fi stabilite în urma necropsiei ce va fi efectuată de medicii legişti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *