Skip to content
Politică

Despre Arafat și banii publici. Șeful SMURD, pus la zid de Silviu Mănăstire: „Vă cer public…”

Jurnalistul de investigații, Silviu Mănăstire, reacționează la acuzele aduse de Raed Arafat pe pagina de Facebook, potrivit cărora acesta face parte dintr-o conspirație jurnalistică alături de Cătălin Tolontan, Liviu Alexa și Stelian Negrea.

„Câteva întrebări de interes public pentru dl Raed Arafat. Și o precizare.

Domnul Arafat, într-un mesaj public pe FB, mă acuză că fac parte dintr-o conspirație jurnalistică din care fac parte subsemnatul, Cătălin Tolontan, Liviu Alexa și Stelian Negrea. Pe ultimii doi îi cunosc, dar nu cred că ar fi dispuși să intre într-o „conspirație”. Pe Tolontan cred că l-am întâlnit o singură dată, accidental. Documentarea materialelor mele jurnalistice are câteva puncte de intersecție cu cele ale colegilor Alexa și Negrea, punctual mă refer la relația dintre Raed Arafat și afaceristul Gorgan. Eu am dus însă povestea mai departe – în sensul că am descoperit că societatea DELTAMED deținută de „prietenul” Gorgan încasează chiar și în timpul în care citiți aceste rânduri bani grei de la aproape toate entitățile de stat aflate în coordonarea lui Arafat. Dacă este nevoie de un banal stop de semnalizare pentru o ambulanță la Gorj, Ilfov sau Cluj, pese tot în țară, serviciile județene de ambulanță sau UPU, sau pompieri, etc., le achiziționează direct de la DELTAMED. Monopolul pe care îl intuia Liviu Alexa acum 5-6 ani s-a produs: piesele de schimb și subansamblele pentru ambulanțele băgate în sistemul de urgență de DELTAMED sunt cumpărate de la amicul lui Arafat. Chiar dacă, începând de mâine, Gorgan nu ar mai vinde nicio ambulanță către Stat, tot ar fi un om prosper”, a scris Silviu Mănăstire pe pagina de Facebook.

În același timp, Silviu Mănăstire lansează o serie de lămuriri cheie către șeful SMURD.

 „Acum, revenind la întrebări esențiale:

1). Dl Arafat, vă cer public, să publicați pe pagina fundației pentru SMURD lista completă a firmelor care au sponsorizat ONG-ul fondat de Dvs. Presupun că nu aveți nimic de ascuns, iar opinia publică ar afla astfel cine vă sponsorizează. La fel, vă cer să publicați și lista de plăți (contracte sau alte tipuri de plăți) pe care Fundația pentru SMURD le-a făcut în ultimii 6 ani, către firme sau alte fundații. Adică, dl Arafat, să deveniți cu adevărat transparent! Nu să pozați în victimă! Să aflăm cât ați încasat, de la cine și către cine ați făcut plăți!

2). Pentru Ministerul Sănătății: care sunt firmele care au livrat către Unitățile de Primire Urgență – UPU, de pe lângă spitalele din țară aparatele de analiză (analizoarele), cu ce prețuri? Și de unde se cumpără reactivi (substanțele) pentru analize, de la ce firme și cu ce prețuri?

P.S.: Sunt sigur că Fundația pentru SMURD nu va publica datele sale financiare și numele sponsorilor. Cât despre Ministerul Sănătății, avem o speranță în legea accesului la informații”, a scris jurnalistul de investigații pe pagina de socializare.

1 comentariu la “Despre Arafat și banii publici. Șeful SMURD, pus la zid de Silviu Mănăstire: „Vă cer public…”

  1. Bei nene, nu stii ce vorbesti, mai bine stai acasa lang brad si astepti sa vina mosu’, ca de unele „chestii” nu ai habar, est doar un putoi care se joaca cu aia in nisip.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *