,,Un australian și-a luat un bumerang nou, dar nu putea să scape de ce cel vechi’’. Acesta este efectul pervers pe care strategii de lungă durată ai guvernelor României nu îl conștientizeaă încă. Iată de ce:
Odată trecută emoția modificării pompieristice a fiscalității pentru bănci, asigurări, energie și comunicații înainte de Crăciun, pe fondul crizei bugetare manifestate în trezoreria statului, este momentul să vorbim la rece și despre ceea ce ar putea să iasă altfel decât urmăresc strategii de lungă durată ai guvernelor României, fie că au fost conduse de Ponta, Cioloș, Grindeanu, Tudose sau Viorica Dăncilă.
În primul rând este o diferență majoră între guvernele celor mai recenți 5 premieri. Patru dintre ele au avut, în bloc, avizul SRI pentru miniștrii componenți, al cincilea – NU.
E drept că persoane precum Eugen Teodorovici sau Viorel Ștefan prezenți sporadic și în guvernele anterioare – Teodorovici la Pona sau Viorel Ștefan la Grindeanu, au fost miniștri avizați de SRI. Chiar și consilierul Darius Vâlcov al cărui premier este Viorica Dăncilă a fost avizat de SRI ca membru în guvernul Ponta, înainte de a fi arestat.
Există și o asemănare majoră iar aceasta este tot Darius Vâlcov, al cărui purtător de cuvânt a devenit ministrul finanțelor, Eugen Teodorovici.
Prima oară când a fost vârât în guvern un proiect de aministie fiscală – respectiv de spălare a sumelor de proveninență incertă (probabil provenite din infracțiuni fiind nedeclarate) a fost în mandatul lui Victor Ponta când acesta candida la Preșdiniție iar Vâlcov făcea proiecte de spălare contra a 5-15% din valoare a sumelor nejustificate și nejustificabile.
Inițiativa nu s-a finalizat încă, deși a fost preluată sub diverse forme (declarație inițială de patrimoniu, impozit pe gospodării, aministie sau ,,restructurare fiscală’’) de oameni din guvernele care au succedat lui Ponta (respectiv cu premieri Cioloș, Grindeanu, Tudose, inclusiv prin vorbirile făcute dar care au rămas deocamdată la stadiul de dorință.
Eu rămân la părerea că modificarea intempestivă de săptămâna trecută a taxării ,,pe lăcomie’’, care în cele din urmă se va dovedi păguboasă pentru populație (o naționalizare a prețului incompetenței administrației prin servicii mai scumpe și mai proaste) este doar o anti-cameră până când, cu golul de venituri din ce în ce mai mare la buget, strategii de lungă durată vor vârî ideea ,,să îi iertăm de datorii pe cei care aduc banii acasă, chiar dacă nu îi pot justifica’’.
Din acest punct de vedere ,,taxa pe activele financiare’’ este un buzdugan aruncat, mai degrabă să protejeze băncile de consecințele participației la circuite de spălare de bani decât să le pedepsească în vreun fel. Cât de mare este pedeapsa pentru bănci în condițiile în care, prin taxa ,,pe lăcomie’’ li se creează pârghiile legale de a transfera în sarcina clienților sumele care le sunt impuse suplimentar? Cât de reală este ,,protejarea românilor’’ prin această taxă?
Reiterez că în principal, activele financiare ale băncilor sunt creditele acordate, titlurile de stat cumpărate la statul român și rezervele de cash. Prin taxarea acestora în funcție de dobânda pe care o vrea impusă prin ordonanță de urgență guvernul (și nu prin condiții de piață), Vâlcov și strategii de lungă durată urmăresc ștergerea presiunii penale și inacțiunea ANAF pentru a verifica exporturile de credite făcute de bănci, atât în perioada de criză, cât și în perioada de revenire economică, cu consecința fraudării bugetului de stat.
Concret, portofolii semnificative de credite mai mult sau puțin ,,neperformante’’ au fost vânturate în afara și înăuntrul bilanțurilor băncilor comerciale din România. BNR și ANAF aveau obligația să verifice și să sesizeze organele de cercetare penală dacă externalizarea unui credit, spre exemplu de 100.000 de Euro, la 5% din valoare către vehicule speciale ale acelorași bănci înregistrate în alte circumscripții fiscale, nu se încadrează în operațiuni de spoliere de bugetului de stat.
Spre exemplu, dacă un credit de 100.000 de Euro vândut cu 5.000 de Euro la un vehicul verișor al băncii are garanții în spate de 70.000 de Euro (pentru un imobil care a reprezentat gaj la un credit de 100.000 de Euro), externalizarea creditului este spoliere a bugetului de stat.
În mod normal, o neperformanță de 95.000 de Euro în acordarea și urmărirea unui credit ar fi trebuit să conducă la o decizie din partea BNR ca banca respectivă să aducă capital (bani noi, ai acționarilor și nu colectați de la clienți), corespunzător.
Prin externalizare la o valoare dubioasă în raport cu valoarea garanțiilor, banca își șterge din bilanț creditul, nu aduce capital de 95.000 de Euro și mai mult, marchează o pierdere în bilanț de 95.000 de Euro, pe care o va ,,recupera’’ din profiturile viitoare.
Așa se face că, fie că au pierdere, fie că au profit băncile nu plătesc în mod real impozitul pe profit datorat către bugetul de stat. Pentru că, dacă în anii de revenire economică, să spunem, banca face un profit de 100.000 de Euro, în loc să plătească la buget 16.000 de Euro, ea își va deduce pierderea anterioară și va plăti 16% doar din cei 5.000 de Euro rămași, adică 900 de Euro. Concret, prin acest mecanism primitiv, tolerat și chiar încurajat de autorități (făcut la scutul lor), bugetul, în loc să primească 16.000 de Euro impozit, primește doar 900. Gaura (frauda) este de 94% din impozitul datorat iar externalizările au fost de miliarde de Euro.
Aici trebuiau să intervină BNR și ANAF, instituții aflate sub protocol cu SRI. Deasemenea aici trebuia să intervină și ASF, instituție aflată sub protocol cu SRI, pentru a verifica dacă anunțatele majorări de capital ale societăților de asigurări au fost în mod real urmate de aduceri de capital cash.
Sigur că BNR a mai impus ,,aducerea’’ de ceva capital, rămânând încă necomunicat public cât din capitalul ,,adus’’ reprezintă bani noi ai acționarilor pentru a își asuma pierderile în urma politicilor de creditare iresponsabile care au condus la neperformanță de 30% în cazul BCR și de 22% în cadrul întregului sistem bancar (,,supravegheat prudențial’’ de BNR), și cât reprezintă ,,re-evaluări de active’’ preluate prin privatizare la valori contabile istorice. Ceea ce rămâne însă este frauda la buget prin mecansimul vânturării creditelor.
Or tocmai această fraudă la buget semnificativ mai mare decât eventualele sume aduse în plus prin ,,taxa pe lăcomie’’ se dorește a fi mușamalizată în continuare prin măsuri gen ,,taxa pe lăcomie’’, care nu este altceva decât un primitiv impozit suplimentar pe care îl vor suporta atât populația debitoare și creditoare cât și companiile, în relația cu banca. Vâlcov se rățoiește la bănci având-ul ca purtător de cuvânt necredibil pe Eugen Teodorovici și ca locotenent pe șeful ANAF, Ionuț Mișa, în loc de a merge pe firul banilor și a folosi pârghiile pe care le are deja.
Discursul patriotard însoțește această naționalizare a ineficienței administrației. Pentru Teodorovici cei care critică sunt ,,trădători’’, Ionuț Mișa, bocind la Antena 3 declară că ,,sunt român, îmi iubesc țara’’ iar Darius Vâlcov a adoptat încă din februarie 2015 o poziție de chelner de bacșișuri mici (detalii aici: https://soviani.com/2015/06/04/nu-mai-vreau-ca-romania-sa-participe-la-banchetul-europei-din-pozitia-de-chelner-valcov-februarie-2015-cu-cine-a-mai-semnat-contracte-valcov/)
În fapt Vâlcov nu este deranjat de postura de chelner (nu a fost deranjat nici de postura de inclupat atâta timp cât în fața DNA a încercat un acord de recunoaștere a vinovăției, acord care i-a fost respins). El este deranjat de bacșiș, părând mai degrabă doar o unealtă de tras cizemele din picioare: ,,Decât slugă la ciocoi mai bine cioban la oi’’ cum ilustra Sadoveanu sau ,,fiul patriei’’ cum îl descria Liviu Dragnea pe Vâlcov în urmă cu aproape 5 ani.
Palidă și reacția BNR la ghidușiile alde Vâlcov cu taxele. Explicabil însă, dacă veți citi articolul citat mai sus în care Vâlcov se săturase să participe la banchetul Europei în calitate de chelner, întrucât veți vedea cum voia să își depășească această postură transferând de la bugetul pe care îl conducea ca primar la Slatinei, bunăstare, către persoane care acum conduc BNR.
Palidă și reacția sistemului bancar din România, care a ieșit doar printr-un comunicat comun și nu a transmis transparent, credibil și detaliat care sunt consecințele acestui impozit ad-hoc. De parcă cei care conduc băncile din România ar putea fi șantajați de modul în care au obținut, prin ,,privatizare’’, proprietatea societăților bancare, fără evaluare de active. Oare doar ING Bank, Deutsche Bank, UBS, Credit Suisse să fi contribuit la spălari de bani și evaziune fiscală iar în România să nu existe așa ceva? Sau în România, puiuții au fost și sunt protejați instituțional?
În mod clar e la îndemână ca impozitul pe active să fie naționlizat către persoane fizice și companii, ca orice pierdere în adminisrații conduse de corupți, în loc ca băncile să fi fost obligate să aducă capital la nivelul real și să plătească impozit pe profit la nivelul real.
Însă, dacă e să găsesc o singură parte bună în acest impozit ticălos, iat-o: deși pare că Vâlcov pare să încerce să centralizeze prin noul impozit decizia (și beneficiile) la ce valoare a activelor se va aplica noul impozit, zbenguielile de credite din bilanț ce vor urma vor lasa urme, în circumscripții unde în mod real băncile sunt verificate pentru complicitate la circuite financiare fictive, nu simulat, ca în România.
Iar aceste urme vor conduce la identificarea, nu de către Vâlcov, a beneficiarilor reali (protectorilor) care au permis această zbenguială, în frauda bugetului de stat național. Oricât ar încerca Vâlcov să ne țină prelegeri despre ,,lăcămia’’ băncilor pentru a ascunde în continuare fraudele (și a le monetiza în urma faptului că băncile știu ce știu Vâlcovii) este doar o chestiune timp, și nu de mult timp, până când reflectorul va fi pus asupra beneficiarilor reali ai acestor protecții instituționale. Ca în Elveția, Olanda, Germania sau mai ales, ca în Statele Unite ale Americii.
Cum zicea SRI în raportul de activitate pe 2014, făcut public în 2015? „Grupări de criminalitate organizată au reuşit penetrarea instituţiilor publice la nivel înalt, funcţionari publici sau demnitari fiind semnalaţi ca membri ori chiar coordonatori ai unor reţele de criminalitate organizată”, Ce bine le zicea! Ce bine le proteja, la rândul lui, prin protocoale și ulterior, după trecerea în rezervă a unor incompatibili din SRI la statutul de consilieri la nivel înalt, în fapt veritabili traficanți de influența și manipulanți ai rețelelor din justiție. Pentru că, în final, ce este corupția? ,,Este lipiciul care tine impreuna multe regimuri autoritare, care denatureaza caracterul celor care conduc in sensul de a favoriza sau a crea oportunitati de e expune ,,mizeria” amicilor de lunga durata, daca se dovedesc neloaiali (…) .”, iar ,, rezultatele coruptiei sunt deseori adapostite in banci sau in companii dedicate din Europa de Vest si din Statele Unite.’’ Bumerangul care va lovi Vâlcovii este chiar acesta:,, Guvernele la nivel mondial pun reflectoarele pe evaziunea fiscală prin off-shore-uri și este doar o chestiune de timp înainte să vă aflați sub lumina reflectoarelor’’.
