Skip to content
Opinii & Analize

Despre ce educație vreți să vorbim?!

De ce e atâta rumoare în spațiul public, în urma publicării rezultatelor testelor PISA, atât timp cât atunci când venea vorba de școala românească am fost deranjați de concepte precum disciplină, respect, rigoare, ordine, considerându-le depășite? Despre ce educație vreți să vorbim?!

Cine s-a scandalizat atunci când Institutul de Științe ale Educației a fost desființat? Cine cere o situație de la examenul de titularizare, în funcție de universitățile absolvite? Cine răspunde și cum, pentru haosul din programele de la Bacalaureat? Când va fi reglată piața manualelor din România, prin corelarea strictă la programele de învățământ? Când se va simplifica limbajul și cerințele din auxiliarele elevilor, pentru că interesul nu e să conștientizăm cât de elevat e autorul, ci ar trebui să îi atragem pe elevi către studiu, nu să adunăm toată familia pentru rezolvarea unei probleme la matematică? Când vom actualiza programa la literatura română, astfel încât să nu mai fie o corvoadă pentru elevi pregătirea pentru bacalaureat? Când va fi clar care autori canonici vor fi studiați, ce opere și în ce an de liceu? Cine verifică și corelează baremele de bacalaureat, cu ceea ce fac elevii la clasă?

E drept că toată lumea are o părere despre cum trebuie făcută educația, însă nu întotdeauna cei care dezbat tematica lucrează zi de zi cu conceptele de bază, nu au încercat să construiască  parteneriate reale, stabile, între profesori, elevi, părinți, comunitate. Educația pare că e la îndemâna oricui. Dar, deja știam asta, toată lumea se pricepe atunci când vine vorba de școala românească, din ceea ce mai povestesc profesorii uneori, cu jumătate de gură, când sunt certați de părinții atotștiutori pe grupurile de WhatsApp de la școală.

Scopul profesorului este ca elevii să știe, iar pentru asta dascălul trebuie să aibă pârghii solide, să i se dea autoritate. Însă, atunci când profesorul e presat că trebuie doar să dea note mari, el și-a pierdut autoritatea.

Interpretarea acestor rezultate în defavoarea școlii românești, cu un ton acuzator către profesori, e total nedreaptă, mai ales că fără niciun dubiu avem cadre didactice care au demonstrat că sunt conectate la lumea mereu în schimbare, că sunt dornice și interesate de permanenta dezvoltare profesională. Nu e mai puțin adevărat, că atunci când vrem, știm și că elevii români sunt printre cei mai buni, atunci când ajung în unităţile de învăţământ din afară. Pe bună dreptate se întreba Marius Nistor, preşedintele Federația Sindicatelor Libere „Spiru Haret”, un elev care provine dintr-o ţară aflată în vârful ierarhiei PISA ar putea face faţă sistemului de evaluare din România?

Cel mai important lucru este ca întreg spațiul public să încurajeze dreptul de autoreprezentare al profesorilor, iar în mod normal, acest lucru ar fi trebuit să se întâmple până acum, într-o țară în care 2 din cei 4 președinți post-comuniști au fost profesori, iar lista premierilor care au venit din rândul cadrelor didactice e și mai mare, de la Petre Roman, la Viorica Dăncilă.

Din păcate, ca în toți anii în care s-au publicat rezultatele de la testele PISA, de două zile balansăm între declarațiile ministrului educației, Monica Anisie, care la instalarea în scaunul ministerial spunea că „evaluările anuale ar trebui să fie prietenoase cu elevii”, iar acum ne surprinde din nou, declarând că nu ar trebui să ne îngrijorăm, pentru că testele PISA nu verifică ce știu elevii, ci cum aplică. Au apărut și declarațiile politicianiste, gen Dacian Cioloș, care s-a repezit să îl acuze pe actualul ministru, că sistemul de educație din România nu e în stare să formeze tineri capabili să se descurce în situații concrete de viață. Cioloș uită că în scurtul său mandat de prim-ministru, noi am mai avut o discuție legată de rezultatele proaste de la testele PISA, când ministrul educației din mandatul său, Mircea Dumitru, spunea că pregătirea inițială a celor care vor să devină profesori este precară. Și ei, la fel ca mulți alții, au avut ocazia să îndrepte situația, dar ghici ce? S-au poticnit. Toți.

Educația nu ar trebui să devină o prioritate pe termen scurt, așa cum s-a întâmplat în ultimii 30 de ani, doar la admiterea în liceu, bacalaureat, titularizare și testele PISA. Cert este că vorbele sunt ușor de rostit atunci când e vorba de educație, însă gândirea strategică ne lipsește, sau dacă totuși există, nu i se crează un culoar pentru a fi aplicată.

România are profesori, specialiști care au implementat în ultimii ani proiecte europene în educație, care știu cum se poate asigura sustenabilitatea centrelor de educație, că tehnologia modernă în educație este calea de acces dincolo de limitele formalului și formalismului, ei sunt cei care au optimizat resursele de învățare, bazate pe tehnologia de teleprezență, au reușit să stimuleze parteneriatul școală-comunitate. Din păcate, însă, vocea lor e stinsă de declarațiile și acțiunile politicienilor.

Mai speră cineva, în condițiile astea, într-o renaștere a educației?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *