Skip to content
Opinii & Analize

Despre surpriza care nu pare a se repeta în anul electoral 2020

Sigur că suntem mai degrabă preocupați de ce se întâmplă la alegerile locale, mai ales în orașele cu miză mare, dar, oricât de personală ar fi alegerea primarului, contează și din ce partid vine candidatul, mai ales în contextul în care, în scurtă vreme vom avea și parlamentarele.

La localele de acum patru ani au fost două surprize. Prima a fost realegerea unui număr semnificativ de primari, din toate partidele, care se confruntaseră într-un fel sau altul cu acuzații de corupție și avuseseră probleme din această cauză (în unele cazuri acuzații întemeiate, în altele mai puțin, dar nu asta discutăm acum, ci intrarea în alegeri cu eticheta de corupt). Atunci am aflat cu toții că, deși o bună parte a publicului vedea corupția ca una dintre cele mai mari probleme ale țării, capitalul electoral al luptei împotriva corupției este mai greu de calculat, mai ales la alegerile locale. Desigur, depinde și ce publicuri s-au mobilizat mai degrabă la vot, dar și asta spune ceva.

A doua surpriză a fost USB-ul la București, devenit național ca USR la scurt timp după aceea și… gentrificat între timp.

La parlamentarele de acum patru ani a apărut a treia surpriză a acelui an electoral: revenirea în forță a PSD-ului, după o retragere de un an de la guvernare, retragere pe care nu a dorit-o, dar pe care a fructificat-o electoral destul de bine ulterior. Profitând, desigur, și de faptul că, pentru votantul PSD, guvernarea Cioloș, președintele Iohannis și PNL-ul păreau a fi cam același lucru… Liberalii, aflați nici la putere, nici în opoziție în anul dinaintea alegerilor și împărțind pe deasupra și câteva teme politice majore cu guvernul Cioloș, apoi și cu USB-ul, nu au mai avut prea mult spațiu de mișcare.

Întrebarea este, după cum ați înțeles deja, aceasta: crede oare PSD-ul că miracolul electoral din toamna-iarna lui 2015 se va repeta? Nu puțini membri marcanți ai partidului vor fi zâmbit când, în noiembrie 2019 se prefigura căderea guvernului Dăncilă și venirea liberalilor la Palatul Victoria. Pentru mințile lucide, lucrurile nici că se puteau aranja mai bine. Între 2015 și 2019, PSD făcuse, cum s-ar spune, ca tot partidul, lucruri bune și lucruri rele. Topul pozitivelor era dominat de creșterile de salarii (nici cei mai aprigi opozanți ai PSD nu mai pot critica, de exemplu, mărirea record de salarii din sistemul medical – imaginați-vă că întâmpinam pandemia de covid nu numai cu spitale prost dotate și fără echipamente specifice, dar și cu un corp medical nemulțumit de salarii…). Topul negativelor era condus de „atenția” prea mare acordată legislației din justiție, care amesteca poznaș schimbări cât se poate de rezonabile cu inițiative mai mult decât discutabile, care le-au compromis pe primele. Așa au apărut continuu suspiciuni manifeste din partea dreptei/opoziției și a susținătorilor acesteia. O dată cu ieșirea din scenă a lui Liviu Dragnea, strategii PSD au văzut, desigur, o oportunitate de a scăpa de moștenirea negativă de imagine, pe care o puteau pune în seama acestuia. Cu plecarea de la guvernare scăpau și de râurile de cerneală care curseseră, nu tocmai apologetic, despre Viorica Dăncilă, dar și de eșecul acesteia la europarlamentare și prezidențiale (ultimul nefiind, dealtfel, vreo mare surpriză). Și bonus, se mai alegeau și cu un guvern PNL care se anunțase din start ostil creșterilor de pensii și salarii proiectate pe mai mulți ani și așteptate de publicul interesat încă de la votul din 2015. Văzută așa, situația părea incomparabil mai bună decât în 2014, când retragerea PSD de la guvernare s-a produs totuși pe fondul unei tragedii naționale, cea de la Colectiv.

În martie 2020 intrăm inclusiv formal în pandemie. Se pregătesc restricții pentru populație cum nu se mai văzuseră de la al doilea război mondial încoace. Mai mare ghinion nici că se putea pe capul bietului PNL. Victoria politică pe care o obținuse cu preluarea guvernării în noiembrie-decembrie 2019 și care îl ajutase să crească rapid în sondaje pentru o lună – două, devine greu de gestionat.

Indiferent ce am reproșa guvernului PNL, un lucru e cert: nu ai cum să te confrunți cu o situație precum această pandemie și la sfârșit lumea să zică… domnule, ce guvern bun, mi-au plăcut restricțiile, starea de urgență, greșelile, șmecheriile care apar inevitabil în asemenea contexte… Nu ai cum! O scădere serioasă de imagine era, deci, de așteptat. Până la urmă, în epoca modernă sunt guverne democratice care au câștigat războaie mari și, la primele alegeri, electoratul le-a trimis acasă, imaginea pe care acestea o evocau, nefiind, probabil, cea mai plăcută. Aceasta dincolo de înțelegerea faptului că o situație de criză impune măsuri neplăcute, desigur.

Surpriza acestui an electoral este însă aceasta: deși scăzut în sondaje față de decembrie-februarie, după traversarea, cel puțin până acum, a diferite grade de complexitate socială și medicală a actualei crize, PNL tot stă undeva în jurul a 35% intenție de vot, în timp ce PSD nu depășește 25%. (Cifrele sunt brute, urmărind mai multe sondaje în această perioadă).

Alegerile locale sunt în două săptămâni, cele generale, teoretic, în nici trei luni. Explicația acestui cumva neverosimil succes de imagine al PNL o vom face în articolul săptămâna viitoare. Deocamdată ne limităm la a trage concluzia că, indiferent cât a fost strategie și cât întâmplare, regruparea în opoziție cu un an înainte de alegeri s-ar putea să nu mai funcționeze la tura asta, deși totul ar fi trebuit să fie mai simplu pentru PSD decât în legislatura trecută. Sigur, lucrurile se mai pot schimba în următoarele două luni (covidul e departe de a fi plecat, a început școala, vine și sezonul gripal), dar deocamdată parcă nici sondajele nu mai vor să fie apostolii acestei a doua veniri a stângii. Or ști ele ceva…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *