Skip to content
Opinii & Analize

Despre unguri și Centenar

Sunt subiectiv și trebuie să recunosc. Unul din motivele plecării mele de la Cluj a fost legat de presiunile discrete făcute de un magnat maghiar. Arpy, o sa îl alint așa, era intimul primarului și apoi premierului Boc. Era  extrem de deranjat de articolele privitoare la afacerile sale. Ca ardelean am copilărit la Bistrița cu maghiari și sași, cot la cot pe asfaltul din fața blocului. Cel mai bun prieten al meu, Andi, era jumate sas, jumate ungur, un băiat de toată isprava, cu un bun simț exemplar. Pe politicienii maghiari i-am descoperit la Cluj în timpul investigațiilor despre retrocedările de imobile și terenuri din zona centrală. De exemplu, în documente am dat de numele lui Ekstein Kovacs, prietenul intim al Monicăi Macovei.

Pot spune cu responsabilitate că anumiți cetățeni maghiari, direct sau prin diverse asociații, Biserici, ONG-uri, au executat un jaf imobiliar de proporții în toată Transilvania, cu sprijinul judecătorilor. La 100 de ani de la Marea Unire, urmașii maghiarilor și-au luat înapoi prin retrocedări dubioase o mare parte din Ardeal. Asta deși istoric ei au fost despăgubiți în aur de către Regatul României în perioada interbelică după celebrul „proces al optanților”. Istoria însă este făcută pentru a fi scrisă și rescrisă, uitată și reinterpretată. În mod paradoxal și pragmatic totodată, maghiarii din România au mai multe motive de bucurie în anul 2018. Au denunțat prin lucruri concrete tratatul de la Trianon. Pentru că dreptul de proprietate pe clădiri, terenuri, ape și păduri este cert și poate fi mai important decât simbolul Centenarului. În centrul retrocedat al fiecărui mare oraș al Transilvaniei s-a născut câte o mică „națiune maghiară” – Magyarorszag (denumirea oficială a statului ungar). Credeți că lui Iohannis, Dragnea sau Tudose îi pasă? Că nu pot dormi noaptea în fața acestei tragedii? Îi vom vedea de dimineața până seara în anul Centenarului dând din buric și din colivă pe la diversele șuete organizate din bani publici, cum a fost cea de la Mărășești.

Acum să luam oglinda națiunii și să ne privim în ea. Noi pe noi, românii. Asta în timp ce ne vorbește Kelemen Hunor, groful-șef al UDMR, care ne transmite un mesaj tranșant format din două părți, primul: „Românii trebuie să accepte că noi (maghiarii: n.red.) nu vom putea şi nici nu vrem să sărbătorim 2018. Această acceptare ar trebui să fie parte a înţelegerii şi respectului reciproc”.

Al doilea paragraf este de o duritate intrinsecă feroce dar atât de adevărat încât te lasă perplex: „Mă tem că din cauza faptului că în România nu prea avem ce rezultate să prezentăm în Anul Centenarului, acest an va fi trecut cu un naţionalism de prost-gust… Nu vor putea să spună că am construit 1.800 de km de autostradă, am legat după 100 de ani regiunile istorice prin infrastructură. Nu putem să raportăm că dacă ne urcăm astăzi în tren în Bucureşti, vom ajunge la Blaj mai repede decât acum 100 de ani. Vor putea să spună că durează mai mult călătoria cu o oră şi jumătate de la Blaj la Bucureşti decât acum 100 de ani”.

Oricât de mult l-am dezavua pe Hunor, ungurul a spus tot ce era de spus până la capăt. Unu: maghiarii nu au o datorie morală, de fidelitate sau recunoștință pentru România. Asta să bage la cap și policienii de pe Dâmbovița cum ar fi Klaus Iohannis. Doi: Marea Unire nu înseamnă mai nimic nici măcar pentru români. În 100 de ani suntem fizic la fel de înstrăinați, ne țin laolaltă limba și tradițiile, chestiuni fundamentele care însă nu sunt suficiente pentru a forja o națiune și un stat puternic. O națiune modernă se construiește și cu asfalt, și cu ciment și cu multă muncă și prosperitate dată cetățenilor. America este dovada ultimă.

Faptul că în istoria noastră agitată de cele mai multe ori au ajuns străinii sa ne spună adevărurile dureroase în față trebuie să ne dea de gândit. Oglinda națiunii române nu funcționează. Iar Iohannis, Dragnea și Tudose vor rămâne în cărțile de istorie ca liderii unei națiuni îngenuncheate la 100 de ani de la formarea ei. Cam asta ne spun Hunor și UDMR. Mă doare să scriu: au dreptate!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *