Skip to content
Politică

Detalii de ultim moment din ședința coaliției: UDMR pune condiții pentru desființarea Secției Speciale

Inquam Photos / George Călin
" "

Liderii coaliției de guvernare au la această oră o întâlnire în biroul de la Parlament al șefului PNL, Ludovic Orban, așa cum PS News a anunțat AICI. Surse politice au dezvăluit pentru PS News că la ședința Coaliției, UDMR a condiționat votul pentru adoptarea proiectului de legea care prevede desființarea Secției Speciale. Concret: liderii Uniunii au cerut ca dosarele de la Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) să fie trimise la Parchetul General, și nu la DNA. În acest sens, Ministrul Justiției, Stelian Ion, a fost însărcinat să găsească o soluție împreună cu UDMR.

De precizat că în aceeași zi, Comisia pentru muncă din Camera Deputaților a avizat negativ proiectul de lege privind desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție. Potrivit informațiilor obținute de PS News, au 9 voturi „pentru” , 9 voturi „împotrivă și o abținere, din partea unui deputat PNL. Reprezentantul UDMR, însă, a lipsit de la vot, astfel că cei de la PSD au reușit să aibă majoritate.

" "
" "

Guvernul a aprobat în 18 februarie proiectul legii privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie, care ar urma să intre la votul Parlamentului. „Este o promisiune a coaliţiei de guvernare şi o recomandare pentru respectarea MCV”, a precizat premierul Florin Cîțu.

Secția Specială a fost operaționalizată la finalul anului 2018, printr-o ordonanță de urgență în vremea ministrului Tudorel Toader. Unul dintre cei mai cunoscuți procurori SIIJ este Adina Florea.

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *