Skip to content
Justitie

Detalii din dosarul deputatului AUR Mihai Lasca, acuzat de DIICOT de trafic de persoane: El îi numea pe migranți „oi” sau „mielușei”

DIGIFM

Deputatul AUR Mihai Lasca este acuzat de DIICOT că ar fi făcut parte dintr-un grup infracțional organizat care se ocupa cu falsificarea de carduri, dar și cu trecerea frauduloasă a frontierei în Ungaria a unor persoane de origine asiatică sau africană. Mihai Lasca a „picat pe interceptări” în timp ce îi numea pe migranți „oi” sau „mielușei”, potrivit digifm.

Detaliul a ieșit la iveală când magistratul-asistent de la Înalta Curte a citit, marți, 10 mai, rechizitoriul procurorilor DIICOT cu privire la infracțiunile reținute în sarcina lui Mihai Lasca. El este judecat de unul singur la ICCJ, deoarece este deputat, iar cauza a fost disjunsă pentru restul grupării.

Mihai Lasca a fost trimis în judecată în 2016 de DIICOT Oradea alături de alți 13 inculpați, pentru constituire de grup infracțional organizat și alte 5 infracțiuni din sfera falsificării de instrumente de plată electronice.

Rolul lui Mihai Lasca în cadrul grupării era acela de cărăuș de migranți.

„În esență, rechizitoriul reține că Lasca Mihai, în perioada august-septembrie 2012, în vederea obținerii de câștiguri materiale, alături de alți doi inculpați din grupul infracțional organizat, s-a implicat în identificarea unor persoane de origine africană sau asiatică pentru a le trece fraudulos granița în Ungaria, către Occident”, a declarat masgistratul-asistent de la ICCJ când a trecut în revistă acuzațiile ce-l privesc pe Mihai Lasca.

Mihai Lasca a declarat: „Mă consider și sunt total nevinovat și foarte curând vom dovedi acest lucru”.

Întrebat dacă vrea să dea declarații în fața instanței cu privire al acuzațiile care i se aduc, Lasca a spus că dorește să vorbească doar după ce vor fi audiați toți martorii din dosar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *