Skip to content
Politică

Detalii din ședința Biroului Executiv al PNL: revolta anti-Voiculescu s-a mai stins. La ce concluzii au ajuns liberalii

Inquam Photos/Octav Ganea
" "

UPDATE 12:00

S-a încheiat ședința Biroului Executiv al PNL. Astfel, revolta anti-Voiculescu din PNL s-a mai stins „pentru moment”, au precizat surse politice pentru PS News. O mare parte a liberalilor prezenți a ajuns la concluzia lui Ludovic Orban, potrivit căruia răspunderea politică pentru menținerea lui Voiculescu în funcție aparține în exclusivitate USRPLUS, iar o decizie drastică a PNL ar duce la ruperea alianței de guvernare.

" "
" "

UPDATE 11:15

În cadrul ședinței, Ludovic Orban i-a recomandat ministrului de Interne, Lucian Bode, să ia o decizie în ceea ce priveşte situaţia de la Timiş. Mai exact: președintele PNL i-a cerut lui Bode să-l demită pe prefectul USR care a fost de acord cu controlul incognito de la restaurantul unui hotel, pentru care a trimis inclusiv oameni din instituţie.

UPDATE 11:00

Ben-Oni Ardelean a cerut în Biroul Executiv al PNL demiterea lui Vlad Voiculescu, iar la scurt timp a fost întrerupt de Ludovic Orban care a spus că decizia îi aparține doar premierului. Ludovic Orban a făcut din nou apel la calm.

De precizat, însă, că Ben-Oni Ardelean a fost singurul liberal care a cerut în ședință demiterea lui Vlad Voiculescu de la Sănătate, în ciuda faptului că mai mulți liberali sunt nemulțumiți de activitatea acestuia din minister.

UPDATE 10:41

A început ședința Biroului Executiv al PNL. Surse liberale au precizat pentru PS News că în debutul ședinței Ludovic Orban le-a spus celor prezenți că nu interzice criticarea lui Vlad Voiculescu, însă „nu recomandă”.

„Trebuie să vă gândiți și că această coaliție s-ar putea destrăma din cauza lui Vlad Voiculescu”, le-a spus Ludovic Orban celor prezenți.

„Răspunderea politică pentru menținerea lui Voiculescu în funcție aparține în exclusivitate USR PLUS”, a mai spus Orbann.

Premierul Florin Cîțu nu participă la această ședință, au mai precizat sursele.

——————-

Liberalii se reunesc luni într-o ședință a Biroului Executiv, la ora 10, înainte de ședința coaliției, în care este de așteptat să fie discutate cele mai recente tensiuni dintre partenerii de guvernare. Surse liberale susțin pentru PS News că mai mulți lideri ai partidului intenționează să îi ceară premierului Florin Cîțu schimbarea ministrului Sănătății.

Amintim că deputatul Ben-Oni Ardelean, vicepreședintele PNL, a precizat că luni dimineață va cere oficial în demiterea lui Vlad Voiculescu din funcția de ministru al Sănătății, în cadrul Biroului Executiv al liberalilor.

La „Dosar de politician” cu Silviu Mănăstire, Ben-Oni Ardelean a vorbit despre cel mai recent gest controvesat făcut de actualul ministru al Sănătății, care a ales să facă declarații de presă în același timp cu premierul Florin Cîțu, contrar cutumelor politice. De altfel, deputatul PNL susține că situația a fost „o premieră în istoria guvernamentală”.

Părerea mea este că ceea ce s-a întâmplat vineri noaptea este de noaptea minții, că acest ministru trebuie să plece imediat din funcție, că dorința sa, pe care a avut-o permanent, să își facă imagine pe Facebook și să pozeze peste tot ca salvatorul universului nu îl prinde deloc. Cred că ar trebui să aibă câțiva ani de penitență și după aceea să revină în vreo poziție publică, dacă reușește să înțeleagă de fapt ce înseamnă poziția publică”, a adăugat liberalul.

Întrebat dacă o să ceară oficial demisia lui Vlad Voiculescu în cadrul unei ședințe PNL de mâine, spre exemplu, Ben-Oni Ardelean a precizat: „Mâine dimineață, am declarat chestiunea respectivă. Eu cred că premierul trebuie automat să îl demită. Chiar dacă acesta nu va vrea de bună voie să plece, trebuie să îl demită, tocmai pentru a arăta domnul Cîțu că într-adevăr este un premier care conduce România și nu este doar pus acolo de unii și de alții ca să managerieze conflictele din universul acesta românesc

Forul în care eu mă pot pronunța este Biroul Executiv al Partidului Național Liberal, unde sunt vicepreședinte național. Suntem opt vicepreședinți naționali în acest for pe domenii și, bineînțeles, sunt vicepreședinții regionali, dar cred că în acest for noi trebuie să luăm o atitudine foarte corectă față de români și în același timp cred că trebuie să fie o atitudine susținută a Partidului Național Liberal vizavi de derapajele grosolane pe care Vlad Voiculescu le-a avut în ultima perioadă”, a mai spus deputatul PNL Ben-Oni Ardelean.

USRPLUS nu renunță la Vlad Voiculescu

În același timp, tensiunile dintre Florin Cîțu și Vlad Voiculescu sunt mai vechi, în trecut existând mai multe schimburi de replici între cei doi. De această dată, în spatele lui Voiculescu s-a pus și partidul.

La finalul săptămânii trecute, după raportul Corpului de control al premierului la Ministerul Sănătății, raport în urmă căruia a fost sesizat Parchetul, USR PLUS a avut cel mai dur atac la premier.

Într-o decizie a conducerii USR PLUS, Birourile Naționale Reunite și-au reafirmat susținerea pentru Vlad Voiculescu și i-au cerut premierului „să desecretizeze minuta ședinței de guvern în care a fost adoptată hotărârea privind înființarea centrelor speciale de vaccinare” și au cerut un control în Guvern al Corpului de Control al Ministerului Sănătății privind campania de vaccinare, o temă mai veche pe care Cîțu și Voiculescu au mai avut contre.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *