Detalii incendiare din dosarul de la DNA, în care Dumitru Buzatu a fost prins în flagrant

Dumitru Buzatu
Sursa foto: Inquam Photos / Ilona Andrei

Ies la iveală detalii incendiare din dosarul de la DNA, în care Dumitru Buzatu a fost prins în flagrant cu suma de 1,25 milioane lei. Șeful CJ Vaslui a fost prins cu sacul de bani în fața unui restaurant din Vaslui. Afacerea, se pare, era monitorizată de DNA de mai multă vreme și a plecat de la denunțul unui om de afaceri, care lucra cu CJ Vaslui și care a fost scos de pe o lucrare, pentru că nu voia să plătească șpagă.

Reporterii Vremea Nouă au aflat că este vorba de un dosar pornit de la reclamația unui om de afaceri, care construia pe două tronsoane ale „drumului strategic” al județului Vaslui. Firma acestuia a fost brusc eliminată, pentru că, spun sursele citate, omul de afaceri ar fi refuzat să dea șpagă lui Dumitru Buzatu.

Drept consecință, acesta a fost eliminat de la lucrare, după ce Buzatu a măsluit împreună cu un expert o expertiză la acel drum. Expertiza a fost plătită din banii CJ Vaslui cu suma de 400.000 lei. Constructorul în cauză a cerut o contraexpertiză, dar a avut surpriza să afle că trebuia să lucreze cu aceeași companie la care și Consiliul Județean făcuse expertiza inițială.

Cu alte cuvinte, aceeași firmă care a făcut expertiza măsluită trebuia acum să realizeze și contraexpertiza. Ca un făcut, constructorului i se ceruse aproape dublu pe contraexpertiză decât plătise Consiliul Județean, adică 700.000 lei. Acesta este momentul în care constructorul își dă seama că este victima unui șantaj și face denunț la DNA. Lucru acesta se întâmpla în urmă cu câteva luni, iar la CJ Vaslui Dumitru Buzatu își continua opera. I-a anulat companiei respective contractul de prestări servicii, deși firma mai avea de executat la acel drum doar punerea stratului de uzură și a scos din nou lucrarea la licitație. Acum câteva zile, licitația a fost adjudecată și de 48 de ore alți constructori au reînceput să lucreze pe „drumul strategic”, care, se pare, e cu ghinion pentru Dumitru Buzatu.

Tot jocul lui Buzatu a fost făcut pentru a-l elimina pe acest constructor „obraznic”, dând astfel un exemplu și altora care îndrăzneau să nu dea șpagă pe lucrările făcute din banii CJ Vaslui. Surse ne-au spus că Buzatu folosindu-se de acea expertiză dubioasă, a blocat plățile către constructor, însemnând o sumă de de aproape 3 milioane de euro.

Cum a picat Buzatu în plasa DNA-ului

Procurorii DNA îl monitorizau de mai mult timp pe Buzatu, mai ales activitatea sa. Suma cu care a fost prins în flagrant provine de la un constructor, altul decât cel eliminat de pe „drumul strategic”. Surse spun că șpaga s-a dat într-un restaurant din Vaslui, iar Buzatu a fost ridicat în plină stradă. Acesta, de obicei, spun sursele citate, lua șpăgile în așa fel încât să nu fie prins, dar de data aceasta el a cerut banii cash și astfel a picat pe interceptări.

 

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL