DEVASTATORUL efect Piedone asupra justiției române

Bogdan Stoica. Sursa: PS NEWS
Bogdan Stoica. Sursa: PS NEWS

Ieri a fost o zi fără precedent pentru Justiția română. Dacă cineva ar fi făcut, în ziua eliberării fostului primar Piedone, o monitorizare a mesajelor din social media, ar fi notat, pentru prima oară, un val de mesaje negative venite de la foști susținători ai propagandei băsiste și, ulterior, progresiste. Este primul astfel de val, pentru că, spre deosebire de fanii unor partide sau ai unor oameni, fanii României funcționale sunt mai credincioși crezului lor.

De fapt, ce s-a întâmplat ieri? Avem trei scenarii:

Piedone, acuzat de complicitate la moartea celor 65 de tineri din incendiul #Colectiv, a avut un dosar prost care n-a rezistat în instanță.

Piedone a avut un dosar bun dar a avut prieteni printre judecători.

Piedone nu e vinovat de tragedia de mai sus.

Mie îmi e foarte greu să cred în ultima variantă, știu cât de lejer și de ilegal se dau, de la ISU și de la Primării, autorizațiile pentru localuri în toată țara, nu doar în București.

Mi-e greu să cred în varianta a doua, pentru că Justiția a fost sub o asemenea presiune mediatică și publică încât mă îndoiesc că cineva și-ar fi riscat pielea să-l scape pe Piedone de pușcărie.

Rămâne varianta 1: parchetele nu-s pline cu procurori competenți, ba dimpotrivă.

Varianta asta e și în firescul României. În toate sectoarele publice avem proști, indolenți, incompetenți, care ajung pe poziții cheie dând șpagă, folosind relații de familie sau folosind sprijinul politic. Se întâmplă în administrație, armată, servicii, poliție, sănătate, de ce nu s-ar întâmpla și în politică?

Singura întrebare care rămâne este: cum sunt cei care au cheltuit bani, timp, sănătate, s-au certat pe net cu toată lumea și au luat gaze în ochi și bastoane după ceafă ca să apere integritatea unor incompetenți? Cum îi trecem în cartea de istorie? Proști? Naivi? Spălați pe creier? Masă de manevră? Sau ultimii români de bună credință? Și zic ultimii pentru că mă îndoiesc că, după episodul Piedone, cineva va mai ieși în stradă, vreodată, să apere vreo instituție.

Autor

  • Bogdan Stoica, editorialist PS News. Fost jurnalist în presă locală și națională autor de cărți de educație istorică, fotografie, relații în prezent fotograf, consultant de imagine, publicist

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: