Skip to content
Societate

Devenim tot mai ”țâfnoși și mai agresivi” în pandemie. Aurora Liiceanu: Acum, gradul de nesiguranță este maxim

Inquam Photos / Oana Pavelescu

Contactată de PS News, Aurora Liiceanu, cunoscuta scriitoare și cercetătoare de la Institutul de Psihologie al Academiei Române, susține că persoanele care au suferit de COVID-19 dezvoltă probleme mintale sau au simptome neurologice pe termen lung. ”Aceste probleme mintale sau simptome neurologice post Covid-19 apar din cauza stilului de viață care este diferit de cum erau obișnuiți oamenii”, spune Aurora Liiceanu.

„Cred că asta este cauza principală, pentru că desocializarea și statul ăsta în singurătatea obligatorie, lipsa de socializare, copiii mici care cresc mai mult în cușcă, casele care nu mai zumzăie de viață, pustietatea străzilor creează un mediu înconjurător care nu este câtuși de puțin propice pentru o sănătate mintală.

" "
" "

Raportul între strategia de a informa publicul este foarte delicat pentru că nu poți să spui numai lucruri groaznice, dar nici să spui lucruri minunate și realitatea să nu fie aia. Nu toți oamenii sunt la fel oricum. Pe un om o informație negativă îl poate termina și pe altul îl ambiționează. Felul în care noi reacționăm la stresori este diferit. Și educația e diferită.

La noi, moartea acum nu mai pare să fie un subiect tabu, ci a ajuns să fie ceva imprevizibil, dar oricând posibil, ceea ce nu exista în repertoriul psihismelor noastre culturale. Sunt foarte multe lucruri, dar adevărul este că trebuie să ne gândim la oamenii tineri cărora li se taie o bucată din viață, într-o perioadă care este foarte importantă și care contează pentru restul vieții lor. Sigur că putem socializa și în mediul online, dar asta este cu totul altceva, nu-ți dă satisfacția cu care erai obișnuit.

Eu cred că pentru oamenii tineri trebuie văzută altfel situația. Una este pentru un pensionar să stea în casă, mai ales dacă nu este prea vioi, și alta este pentru un om care vibrează de tinerețe și de energie. Este o diferență.

Fiecare reacționează diferit și pentru că pandemia este o traumă colectivă și individuală. Americanii care au făcut războiul în Vietnam s-au țicnit. Nu ajungi în halul ăla, dar mă gândesc că trecem printr-o traumă care lasă urme.

Stresul post-traumatic, despre care se vorbește, durează foarte mult și în unele cazuri toată viața. Nu s-a vorbit despre efectele acestea și totul era tabu, dar se știe foarte bine că atunci când îți moare cineva foarte apropiat e ca și când ți se amputează o mână.

Acum se dezvoltă foarte mult acest domeniu al psihologiei și anume „psihologia pierderii”. Noi cu tabuurile noastre ne uităm pieziș la pierderi.

Media a dezvoltat numai divertisment, și nu zic că trebuia să arate înmormântări, dar nici așa să fie doar distracție și voie bună, pentru că viața are și o latură întunecată. Poate că ar fi trebuit de mici copii să înțelegem că există această imperfecțiune, această parte tenebroasă a vieții”, spune Aurora Liiceanu.

În continuare, psihologul a explicat cum putem evita aceste probleme mintale sau simptome neurologice post Covid-19.

„Cred că trebuie să ne resetăm mental prin strategiile acestea cognitive prin care putem înțelege care sunt problemele. Condiția umană nu este una de vacanță.  Trebuie gândită o strategie culturală pentru că oamenii nu se poartă cum trebuie. Fie sunt nemulțumiți, țâfnoși, agresivi, alterați. Toată lumea se întreabă de ce oamenii au devenit așa prost dispuși, dar nimeni nu mai are chef să aștepte și nimeni nu vede viitorul.

Viitorul nu este nici măcar schițat. Astăzi ți se spune ceva, peste puțin timp ți se spune invers. Mereu viața este imprevizibilă și niciodată nimic nu este sigur, dar acum gradul de nesiguranță este maxim: proiecte, planuri de viitor”, a conchis Aurora Liiceanu.

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *