Candidatul AUR la alegerile prezidenţiale, George Simion, spune că este vaccinat, dar nu şi cu serul anti-COVID pe care l-a considerat ”experimental”. Candidatul AUR, care s-a remarcat în pandemia de COVID drept un anti-vaccinist, afirmă că a decis împreună cu soţia ce vaccinuri primeşte fiul lor. Candidatul independent Nicuşor Dan e de părere că ştiinţa trebuie promovată mai mult în societate şi afirmă că ambii săi copii sunt vaccinaţi conform schemei propuse de statul român.
”Sunt un om care a fost vaccinat cu schema de vaccinuri de la Institutul Cantacuzino. A aborda problema vaccinării ca o chestiune în care statul ştie mai bine decât părinţii cred că este profund greşit. (…) Nu ştie Marcel Ciolacu (…) nu ştie Nicuşor Dan (…) mai bine decât un părinte ce trebuie pentru copiii săi. Eu nu m-am vaccinat cu vaccinul experimental mARN, am militat pentru dreptul fiecăruia de a avea propria opţiune şi îmi voi menţine, legat de tratamentele medicale, aceeaşi poziţie”, a afirmat George Simion, în dezbaterea electorală organizată, joi seară, de Euronews România.
Candidatul AUR este un susţinător al lozincii ”my body, my choice” (corpul meu, alegerea mea -n.r).
Autor
-
Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News