Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Victor Ponta, a declarat marți că, în cazul în care va ajunge președinte, va propune un consilier pentru militari și polițiști, activi, în rezervă și în retragere, dar și un consilier pentru culte religioase.
Victor Ponta a fost întrebat, la dezbaterea organizată de Televiziunea Română la Palatul Cotroceni, pe care dintre contracandidați l-ar pune consilier prezidențial, dacă va deveni șef al statului.
‘Știu cum funcționează Administrația Prezidențială. Cred că aici, la nivelul Administrației Prezidențiale, va fi nevoie de noi consilieri, dar nu doar ca să încarci schema de personal, ci ca să te adresezi în mod clar unor probleme adevărate. Voi propune un consilier sau un înalt reprezentant al președintelui României pentru militari, polițiști, activi, în rezervă și în retragere, care să se ocupe, până la urmă să le garanteze acestora onoarea, demnitatea și drepturile pe care le au. De asemenea, voi propune un consilier pentru cultele religioase. După cum știți, există un secretar de stat la Guvern care reprezintă majoritatea ortodoxă a românilor. Eu aș vrea ca aici, din partea celei de-a doua comunități, bisericile evanghelice, să fie un consilier care să asigure că în România absolut toate cultele sunt respectate, sunt protejate și toți românii sunt egali’, a spus Ponta.
Întrebat din nou pe cine ar pune consilier dintre contracandidații săi, Victor Ponta a răspuns că pe Lavinia Șandru.
Autor
-
Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News