Dezincriminarea consumului de canabis, raport negativ în Comisia Juridică a Senatului

canabis
Sursa foto: Unsplash

Proiect de lege care viza dezincriminarea posesiei de canabis, pentru o cantitate de până la 3 grame, și înlocuirea sancțiunilor penale cu amenzi cuprinse între 1.000 și 3.000 de lei a primit un raport negativ în Comisia Juridică a Senatului, marți, fiind respins în unanimitate.

Inițiativa legislativă a fost propusă de un grup de deputați neafiliați, membri ai REPER. Aceștia au sugerat ca veniturile provenite din amenzile aplicate să fie direcționate către finanțarea programelor naționale de prevenire și asistență medicală, psihologică și socială pentru consumatorii de droguri.

„Proiectul nu este menit să susţină consumul de droguri, ci să-l combată. (…) Hai să lăsăm zeci de mii de cadre MAI, ca atunci când vor identifica pe cineva pe stradă ca având asupra lui canabis în limita a trei grame, să aplice o (…) amendă usturătoare, iar cei 14 procurori care acum se ocupă de mii de dosare să poată să se focalizeze asupra traficului. Trebuie să încurajăm DIICOT să îşi facă treaba combătând traficul”, a spus deputatul Andrei Lupu, în şedinţa Comisiei juridice, conform Agerpres.

Vlad Zaha, prezentat de Andrei Lupu drept criminolog specializat la Oxford în combaterea traficului de droguri, a explicat că în alte ţări „prohibiţia totală a drogurilor a eşuat”.

Preşedintele Comisiei juridice din Senat, Cristian-Augustin Niculescu-Ţâgârlaş, consideră însă că proiectul are foarte multe sincope, din punct de vedere al tehnicii legislative.

„Eu nu pot să susţin, în România zilelor de astăzi, ca tineretul, pentru o simplă contravenţie, să poată consuma şi deţine până la trei grame. (…) Eu nu vreau să-mi asum asupra tineretului şi a stării naţiunii mele o astfel de situaţie”, a adăugat Tâgârlaş.

Propunerea legislativă va intra în dezbaterea plenului Senatului, prim for sesizat în acest caz.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat luni, la începutul anului școlar, că va pune consumul de droguri pe agenda viitoare a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT).

El a afirmat că fenomenul alarmant al consumului de droguri în rândul tinerilor este o preocupare majoră pentru societate și că este necesară găsirea de soluții pentru combaterea acestui flagel.
Iohannis a subliniat importanța educației preventive și responsabile pentru tineri și a menționat necesitatea implementării programelor de educație pentru sănătate în școli pentru a-i învăța pe elevi despre pericolele consumului de droguri, alcool și tutun.

Autor

  • Are o experiență de peste 25 de ani în presa românească. Și-a început cariera în radio, a continuat cu presă scrisă (reviste) și acum este parte din echipa PSNews. Bun comunicator, pasionată de cuvântul spus sau scris, are o aplecare spre natura umană și literatură fantastică. Pledează vinovată de curiozitate și entuziasm.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: