Skip to content
Politică

Dezvăluire-BOMBĂ: cum au premeditat Dragnea și Tăriceanu IGNORAREA Comisiei de la Veneția! EXCLUSIV

ziare.com

Vicepreședintele PNL Florin Roman susține, în exclusivitate pentru PSnews.ro, că Liviu Dragnea și Călin Popescu-Tăriceanu au premeditat și s-au grăbit să impună controversata OUG vizând modificarea Legilor Justiției, cu doar patru zile înaintea oficializării devastatorului raport al Comisiei de la Veneția, doar pentru a-i pune pe experții forului în fața faptului împlinit.

”Dragnea și Tăriceanu nu vor da înapoi și vor trata cu indiferență recomandările Comisiei de la Veneția!”, avertizează Florin Roman. Vă prezentăm declarațiile liberalului.

Jocul capilor PSD-ALDE

”Faptul că experții Comisiei de la Veneția l-au pus la colț pe ministrul Justiției, Tudorel Toader, și au lansat un raport devastator privitor la mutilarea Legilor Justiției și a Codurilor penale, certifică faptul că PSD și ALDE știau prea bine ceea ce urma să se întâmple acolo – știau asta înainte de momentul adoptării controversatei OUG care a modificat Legile Justiției. Dacă Liviu Dragnea și Călin Popescu-Tăriceanu ar mai fi așteptat câteva zile, pentru a asculta în mod oficial concluziile Comisiei de la Veneția, acum le-ar fi fost extrem de greu să mai adopte o astfel de ordonanță devastatoare pentru Justiție. Ce așa-zise argumente ar mai fi putut invoca Dragnea și Tăriceanu, după un astfel de raport?

”Nu vor da înapoi!”

Așa că, știind prea bine ce îi aștepta din partea experților Comisiei de la Veneția, Dragnea și Tăriceanu s-au grăbit să impună această OUG și pe viitor, cel mai probabil, o vor ține pe a lor, indiferent de ce spun forurile Uniunii Europene. Acum înțelegem cu toții cum se explica, în realitatea, graba coaliției PSD-ALDE pentru a adopta o astfel de OUG care amenință să blocheze definitiv DNA și să îngroape dosare esențiale pentru România. Nu cred că Dragnea și Tăriceanu vor da înapoi după raportul Comisiei de la Veneția”, a declarat Florin Roman, în exclusivitate pentru PSnews.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *