Skip to content
Politică

DEZVĂLUIRI Cum și-a îmbogățit Băsescu apropiații din 700 milioane de euro

Președintele Traian Băsescu și-a susținut apropiații cu sume uriașe de bani. Antena 3 a prezentat, miercuri seara, mai multe documente care demonstrează cum a fost împărțită suma de 700 de milioane de euro unor firme apropiate de PDL, prin contracte cu Compania Națională de Investiții și Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului.

Una dintre aceste firme este SC DELTA CON SRL Dorohoi. O companie patronată de Abătăcesei Petru, care a sponsorizat Partidul Democrat Liberal, cu suma de 20.000 de lei în campania electorală pentru alegereile parlamentare. Delta Con a încasat, la data de 11 noiembrie 2009, de la CNI, un contract în valoare de 3.167.652,5 lei pentru execuţia unei săli de sport şi a unui teren de handbal în comuna Leorda, judeţul Botoşani.

O altă firmă este SC ROMBET SA Bacău, care aparţine omului de afaceri Costică Rusu, apropiat al Partidului Democrat Liberal, care a încasat de la CNI un cotnract de aproximativ 5 milioane de lei pentru construcţia unui bazin de înot în localitatea Slănic Moldova, judeţul Bacău.

A treia firmă este MBS GROUP Cluj-Napoca, patronată de Gabriel Silagy, consilier local PDL Turda. Acesta a încheiat un contract în valoare de aproximativ 12 milioane de lei pentru elaborarea documentaţiei tehnico-economice şi execuţia lucrărilor de construcţie a Complexului Sportiv de Nataţie din Otopeni.

SC SCORILLO INTERCOM SRL Braşov
, este o firmă controlată de omul de afaceri Cornel Chiţu. Acesta a încasat de la Compania Naţională de Investiţii două contracte. Primul, în valoare de 3 milioane lei, pentru construcţia unei săli de sport şi a unui teren de handbal cu 150 de locuri pentru spectatori la Întorsura Buzăului. Al doilea contract a costat 14.525 lei şi a costat în consultanţă tehnică în vederea proiectării unui bazin de Polo la Cluj Napoca.

Alte companii: 

– SC TERMOGAZ COMPANY SA Haţeg
. Patronul firmei este Adrian Gârdean, implicat în scandalul afacerii “Telegondola”. Valoare contract, peste 7 milioane de lei.

– SC IMI SA Mocina. Este controlată de omul de afaceri Alexandru Porjol. Valoare contract, peste 6 milioane de lei.

– SC STRACO GRUP SRL Bucureşti. Societatea aparţine fraţilor Alexandru şi Traian Horpoş, influenţi asfaltatori în timpul guvernării PDL. Valoarea contractelor este de peste 13 milioane de lei. 

– SC ECO STRADE SRL Bucureşti. 
Societatea este controlată de către şoţii Ştefania Cucu şi Adrian Cobzaru. Valoarea contractelor, peste 3 milioane de lei.

– SC GRUP 4 INSTALAŢII SA Cluj Napoca, care aparţine afaceristului Gicu Gâscă. Acesta a fost trimis în judecată de către DIICOT pentru manipularea, în anul 2007, a Bursei RASDAQ. 

– SC EURO CONSTRUCT INTERNATIONAL SRL.
 Patronii firmei se numesc Georgeta Elisabeta Manea şi Florian Codin, iar societatea are sediul în clădirea în care funcţionează Biroul Permanent Naţional al Partidului Democrat Liberal, în Piaţa Walter Mărăcineanu, lângă Parcul Cişmigiu. 

– SC MOLDOCOR SA Piatra Neamţ. 
Patronul companiei care a finanţat PDL în timpul campaniei electorale prezidenţiale a lui Băsescu este Mihai Bătrânu, cunoscut de presa locală drept om de casă al primarului municipiului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, zis “Pinalti”. 

– SC GENERAL CONCRETE SRL Cernavodă
, cu contracte în valoare de peste 26 de milioane de euro.

– SC DAFORA SA,
 proprietatea lui Marcel Adrian Piteiu, şef al Societăţii Naţionale de Gaze Naturale Romgaz SA şi vicepreşedinte al PDL Mediaş. Are contracte de peste 6 milioane de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *