Jurnaliștii de la România TV au prezentat astăzi, citând o agenție de știri din Republica Moldova, o dezvăluire care îl leagă pe Klaus Iohannis de unul dintre acționarii companiei Gazprom, cea care domină piața energetică din Europa.
Potrivit presei din Republica Moldova, candidatul ACL Klaus Iohannis este susținut de persoane dubioase, care au strânse legături cu Moscova. Astfel, Klaus Iohannis este finanţat de către multimilionarul Michael Schmidt, care este căsătorit cu sora lui Renato Usatîi, Veronica. Iar Renato Usatîi este acționar la Gazprom și colaborator al Moscovei, informează rtv.net.
IPN, agenţia de presă independentă cu sediul la Chişinău, a scris că, potrivit lui Victor Alexeev, lider al organizaţiei din Republica Moldova a Partidului Social Democrat din România, Klaus Iohannis este finanţat de către multimilionarul Michael Schmidt care este căsătorit cu sora lui Renato Usatîi, Veronica.
Coaliția a decis cum vor fi împărțite TVR, Radio România și Avocatul Poporului. Ce le revine liberalilor
USR, după ce a nominalizat un fost membru PSD pentru o funcţie de subprefect: Şi PSD are oameni valoroşi
Fenechiu crede în ”onestitatea” președintelui PNL Neamț, acuzat de trafic de influență: Tipologia infracțiunii este atipică și extrem de interpretabilă
Planul USRPLUS pentru a pune mâna pe banii TVR: un război inventat pentru a schimba conducerea
Cel mai nou membru al Comisiei de control a SIE: senator PNL, judecat pentru constituire de grup infracțional organizat, prieten de pahar cu interlopii
„Acest milionar de origine germană nu este doar omul lui Klaus Iohannis, dar şi omul lui Renato Usatîi. Renato Usatîi este omul Moscovei, cunoaştem că este şi acţionar la Gazprom”, a subliniat liderul organizaţiei PSD în Republica Moldova.
De asemenea, conform Antena3.ro, numele lui Usatîi e legat de mai multe crime şi scandaluri. Într-un interviu exclusiv pentru Antena 3, bancherul rus Gherman Gorbunţov l-a acuzat direct pe Usatîi că l-a angajat pe asasinul plătit Vitalie Proca ca să-l omoare.
Vitalie Proca, acuzat că, în noiembrie anul trecut, a împuşcat un bărbat pe o stradă din Bucureşti, este suspectat că în martie l-ar fi împuşcat pe Gorbunţov în faţa apartamentului său din Londra. Bancherul rus a supravieţuit, deşi a fost atacat cu 8 gloanţe.
Din acest tablou cu oamenii, care indirect au legătură cu Iohannis, mai face parte și Vlad Filat, fost premier al Moldovei şi liderul PLDM.
„Vlad Filat care, aparent, numai aparent, repet, este certat cu Renato Usatîi, este un susţinător pe faţă al lui Klaus Iohannis. Filat şi Usatîi sunt nişte prieteni vechi. Filat este privit cu o rezervă foarte mare şi prudenţă în Statele Unite, însă are indulgenţă la Berlin”, a mai declarat Alexeev.