Skip to content
Politică

DEZVĂLUIRI Sute de milioane de euro, viscolite de băieții penali care deszăpezesc România. Cine sunt baronii de cod roșu

Iarna a debutat în forță, iar România, ca în fiecare an de altfel, este complet nepregătită. Vedem cu ochii noștri,  din nou, pentru a nu știu câta oară, că responsabilii cu dezăpezirea drumurilor din România nu au înțeles că iarna nu-i ca vara.

Totuși, cei responsabili cu dezăpezirea au dovedit că sunt mult mai pregătiți când a fost vorba de câștigat contracte grase din bani publici.

Mulți dintre cei care se ocupă, sau cel puțin așa ar trebui, de dezăpeziri pe timpul iernii sunt cam aceeași care se îmbuibă din bani publici pentru asfaltării vara. Practic, mogulii asfaltărilor și dezăpezirilor din România încasează non-stop, 365 de zile din 365.

PSnews.ro a studiat toate contractele acordate de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) pentru deszăpezirea din această iarnă.Fără să ne surprindă acest lucru, se poate observa că o serie importantă de afaceriști controversati, în jurul cărora planează suspiciuni de fapte de corupție, ba chiar unii dintre ei se află deja în spatele gratiilor, sunt cei care au câștigat contractele pentru deszăpezire. Acesta au fost semnate în decembrie 2013- ianuarie 2014 pentru o perioadă de 2 ani.

Foarte important de precizat este faptul că nu au fost organizate licitații publice pentru acordarea acestor contracte, ci a fost preferată ”tehnica” negocierii directe, pe care unii din abonații la contracte din bani publici sunt adevărați maeștri.

PSnews.ro vă prezintă câteva exemple din firmele care deszăpezesc România, după ce au câștigat contracte pe bandă rulantă cu CNADNR. Totuși, albul zăpezii nu le poate albii cazierul unora.

Care sunt firmele controlate de afaceriști penali care deszăpezesc România:

SC SELINA SRL, controlată de regele asfaltului din vest, Beniamin Rus

SC Selina SRL aparține regelui asfaltului din vestul țării Beniamin Rus, afacerist pe care Dan Șova, fostul ministru al Transporturilor, îl acuză că ar fi încercat să îi dea mită într-o delegație din China, conform hotnews.ro. Dosarul de la DNA, pornit după sesizarea lui Șova, a ramas in coada de peste, insa, coicideență sau nu, compania Selina a continuat să câștige contracte pe banda rulanta la compania de drumuri.

În această iarnă, Selina se va ocupa de deszăpezirea Autostrăzii A2, între km 64 și 160, a Municipiului Buzău (în parteneriat cu Mecan Construct, deținută de un consilier județean PSD) și a municipiului Călărași.

Theodor Berna, fost consilier al lui Băsescu, dă și el la lopată zapadă pe bani publici, din pușcărie. Se putea să lipsească chiar el?

Theordor Berma, fostul consilier al lui Traian Băsescu și administrator al companiilor Tehnologica Radion și SC Teloxim CON SRL, se ocupă cu deszpezirea la Malul Mării și Dunării. DN-urile din Constanta si Tulcea  sunt curațate de zăpadă de firmele lui Theodor Berna pentru suma de 17,9 milioane lei (negociere fara anunt de participare). Berna se află în prezent în arest, fiind acuzat de evaziune fiscală și un prejudiciu de peste 100 de milioane de euro. Sigur, se dă la zăpadă și în pușcărie. Dar nu cu utilaje, ci cu lopata.

Euro Strada, deținută de un fost șef al ANAF- Brașov. Familia Țibre

Autostrada A1 Bucureşti-Piteşti, care tranzitează Dâmboviţa, Argeş, Ilfov şi Giurgiu este deszăpezită integral de firma Euro Strada (Braşov), care a câştigat contract pentru 2013-2015 de 17,52 milioane lei (aprox. 3,89 milioane euro). Firma este deţinută de Florin Ţibre şi Angela Ţibre şi a luat un credit la Eximbank, banca de import-export a României. Se mai ocupă cu deszăpezirea la Braşov şi la Sibiu. Cei doi acţionari sunt fiul, respectiv soţia lui Vasile Ţibre, director executiv la Inspecţia Fiscală a Direcţiei Finanţelor Publice Braşov, ajuns şi director la ANAF central. Angela Ţibre a fost urmărită penal pentru evaziune fiscală cu produse din alcool, conform celor de la gândul.info. De asemenea, acest personaj  Florin Țibre este cunoscut ca fiind extrem de apropiat de Constantin Niță, fostul ministru al Energiei.

Trancrad, firma ”abonată” la DNA la pachet cu Bunea Stancu se înfruptă din banii publici

Drumurile nationale din judetul Braila au incaput pe mana companiei Tancrad din Galati, detinuta de familia Stancic. Compania Tancrad este abonata de ani de zile la lucrari din bani publici in judetele Braila si Galati.

La Braila, compania isi are sediul intr-o clădire deținută de baronul local Gheorghe Bunea Stancu, presedintele CJ Braila.

Cine este Traian Stăncic, patronul firmei Tancrad

În decembrie 2010, DNA l-a trimis în judecată pe Dinu Gâlcă, plus alte nouă persoane sus-puse din Justiţie, din Timişoara, Galaţi şi Focşani. În stenogramele SRI apare numele lui Stăncic, acţionar la cele două firme Tancrad, în contextul în care naşul Gâlcă intervenea la procurorul Vasile Bâc, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timişoara, pentru a-i da lui Stăncic un NUP (neînceperea urmăririi penale) într-un dosar ce viza afaceri oneroase cu terenuri, informează presa locală din Brăila.

Într-una dintre stenograme, Gâlcă îl ruga pe Bâc: „Auzi, Vasile! Te rog frumos, am pe finul meu (…) are un dosar din 2006, s-au dat soluţii şi răs-soluţii! (…) E cu nişte oameni influenţi acolo, adversari pe nişte terenuri, o să afli dacă te uiţi. Deci, dosarul 308/P/2007”. Iar Vasile Bâc i-a răspuns: „Mă uit să văd şi după aceea îţi spun care-i treaba”. Şi aşa a fost: pe 6 ianuarie 2010, Stăncic a primit NUP. Dosarul a rămas închis, iar Dinu Gâlcă a murit câteva luni mai târziu, în plină anchetă DNA pentru intervenţiile făcute pentru Stăncic „junior”.

„Junior”, pentru că Stăncic, la 46 de ani, nu are o poziţie de primă mână în Tancrad, cel puţin nu oficial. Companiile cu această denumire, din Galaţi şi Brăila, fiind „de familie”. Tancrad a fost înfiinţată de Traian Stăncic, care le-a împărţit acţiunile copiilor săi: Cătălin Cristian şi Adriana Elena.

La Brăila, Tancrad s-a înfiinţat chiar în sediul Concivia, Calea Călăraşilor nr. 161, dar după ce presa a semnalat legăturile lui Stăncic cu Gheorghe Bunea Stancu şi modul flagrant în care Tancrad-urile înghiţeau banii publici şi europeni veniţi pe POR 2007-2013, Tancrad de Brăila s-a mutat pe str. Mihai Bravu., potrivit celor de la obiectivbr.ro.

Iniţial, când firma Tancrad s-a înființat, în 1995, a câştigat contracte mici de asfaltări şi deszăpezire a drumurilor. Forte interesant este  că procurorii DNA a făcut vorbire în referatele sale pe care le-a înaintat Tribunalului Galaţi în momentul în care a cerut arestarea lui Stancu.

„Inculpatul Soare Vasile, în calitate de administrator al SC CONCIVIA SA Brăila şi Stăncic Cristian Cătălin, în calitate de administrator al SC TANCRAD SRL Galaţi, au determinat funcţionarii din cadrul Consiliului Judeţean Brăila, membri ai comisiilor de evaluare a ofertelor, să declare ofertele propuse de SC CONCIVIA SA Brăila, respectiv de SC TANCRAD SRL Galaţi, câştigătoare în procedurile de achiziţii publice finalizate cu încheierea contractelor cu Consiliul Judeţean Brăila, reprezentat de preşedintele acestuia, inculpatul Gheorghe Bunea Stancu. Aceasta, ca urmare a descalificării discriminatorie a societăţilor comerciale înscrise în procedurile achiziţiilor publice anterior menţionate, prin încălcarea principiilor care stau la baza atribuirii contractului de achiziţie publică.

Inculpatul Soare Vasile a declarat că, pentru rezolvarea problemelor care priveau administrarea, în mod direct, a SC CONCIVIA SA Brăila, acesta se consulta cu inculpatul Gheorghe Bunea Stancu, fapt care se petrecea încă din anul 2003.

Inculpatul Stăncic Cristian Cătălin a depus la Consiliul Judeţean Brăila, la data de 20.10.2009, un certificatul fiscal eliberat de Primăria com. Vădeni, jud. Brăila, prin care se atesta, în mod nereal, că a fost emis pentru SC TANCRAD SRL Galaţi, în scopul dovedirii îndeplinirii condiţiilor minime de calificare impuse în procedura de achiziţie publică finalizată ulterior cu încheierea unuia dintre contractele care fac obiectul acestui dosar. Certificatul fiscal a întocmit şi a eliberat de inculpata Ştefan Rodica, în cursul lunii septembrie 2009”, se arată în referatul procurorilor.

Tel Drum. Teleorman, curațat la negru de colegii de facultate ai lui Dragnea

Dumurile nationale din judetul Teleorman au fost și sunt și în această iarnă deszapezite de compania Tel Drum, detinuta de colegii de facultate ai vicepremierului Liviu Dragnea. Suma pe care o va încasa firma controlată de colegii de facultate ai lui Dragnea pentru două ierni este una de 15,3 milioane de lei, fără TVA.

Despre această companie, mai ales după demisia din PSD a lui Marian Vanghelie, am aflat extrem de multe informații. Cea mai importantă este despre expansiunea cunoscută de Tel Drum, începând cu 2012, după ce USL a ajuns la Guvernare, iar Dragnea a preluat ministerul Dezvoltării.

Datele din Sistemul Electronic de Achizitii Publice (SEAP) consultate de HotNews.ro arata ca firma din Alexandria si-a adjudecat pentru perioada 2013-2017 contracte de aproape 34 milioane de euro pentru intretinerea drumurilor din Teleorman, judetul deputatului PSD Liviu Dragnea, atat pe timp de vara cat si pe timp de iarna.

In perioada 2012-2014, firma a castigat peste 30 de contracte si acorduri cadru in valoare de peste 105 milioane euro in localitati din Olt, Teleorman, Satu Mare, Dambovita, Craiova si Constanta. Până în 2012, Tel Drum nu depășise granițele ”republicii” Teleorman.

“Dragnea da anumite fonduri europene si apoi castiga Tel Drum. Daca dispare Dragnea, dispare Tel Drum. Tel Drum are contract in fiecare comuna. Asta e mafiotism, sarlatanie”, a declarat Marian Vanghelie în seara zilei in care a fost exclus din PSD.

Modelul pur românesc: Consilier județean PSD deszăpezește județul din conducerea căruia face parte  

In judetul Buzau, umbra baronului Victor Mocanu nu a apus, drumurile nationale din judet sunt dezapezite de firma Mecan Construct, detinuta de Dumitru Dobrica (vezi aici declaratia de avere), consilier judetean PSD si apropiat al clanului Mocanu, dar și al primarului din Buzău, Constantin Boșcodeala.

SC Mecan Construct SA , în parteneriat cu SC Via Carpatia Consult SRL și Selina SRL a primit de la CNADNR un contract in valoare de 15,5 milioane de lei fara TVA pentru a deszăpezi pentru două ierni drumurile din Buzău. SC Selina SRL este compania, după cum am amintit și mai sus, este deținută de afaceristul care a încercat să îi mită lui Șova și este anchetat pentru acest lucru de DNA.

Interesant este de remarcat și că, alaturi de firma PSD-istului Dobrica, la Buzau a lucrat si compania Via Carpatia, unde este angajata sotia unui important director din compania nationala de drumuri, pe nume Florin Dascalu.

Vezi aici declarația de avere a Florin Dascălu

Vrancea, alt fief deszăpezit de rubedenii

În Vrancea, rețeta e asemenătoare și e bazată pe rubedenii. Ești frate de director în CNADNR, îți faci o firmă și câștige contracte de deszăpezire cu compania unde lucrează frate. Frate, frate, iar zăpada de deszăpezește pe bani! Fara comentarii!

Firma SC TEO TRANS CONSULTING SRL, care se ocupat de dezapezire în acest județ îi apartine lui Adrian Teodorescu, fratele directorului de achizitii din compania nationala de drumuri.

Dâmbovița este curățată de zapadă de fosta Miss România

La Dambovita, drumurile nationale au fost deszapezite de apetisantele fotomodele din Bistrita, surorile Loredana si Cosmina Salanta, cele care detin firma “societatea de constructii de drumuri si autostrazi Bucuresti”.  Loredana Salanţă este fostă Miss World România 2009 şi câştigătoare a Top Model of the World în 2011, iar Cosmina este şi ea fotomodel.

Firma este controlata de fapt de un anume Alin Stefan, fostul om de incredere al baronului Nelu Iordache, arestat pentru ca a fraudat fonduri europene in constructia de sosele, potrivit unor informații prezentate de jurnalistul de investigații Silviu Mănăstire.

Gecor, firma cu iz penal care deszăpezește sudul României

În ultima zi de iarnă, Gecor SRL, firmă deținută, în trecut, de mama fostului senator Cătălin Voicu, pe când acesta era în Parlament, a luat încă 5 milioane de euro, bani de la Direcția Regională de Drumuri și Poduri București pentru deszăpezirea a două autostrăzi și a drumurilor naționale din Prahova. Gecor este deținută acum de finul fostului parlamentar PSD, condamnat pentru corupție. Potrivit sursazilei.ro, mama fostului senator, Gherghina Voicu, a cumpărat în 2004 50% din părţile sociale ale firmei Gecor SRL din Călugăreni, judeţul Giurgiu. Ulterior, Gherghina Voicu și-a cedat participația în firmă lui George Cusă, fiul celuilalt asociat, Gheorghe Cusă, nimeni altul decât finul lui Cătălin Voicu.

Gecor este, de asemenea, o firmă cunoscută ca fiind foarte apropiată și de senatorul PSD de Giurgiu, Nicolae Bădălu, prieten al lui Voicu.

Gecor se ocupă de centura Bucureștiului, de drumul București- Giurgiu, dar și de  Sibiu (în parteneriat cu CCCF Drumuri și Poduri Timișoara, firmă aflată în faliment)

Un indiciu urmatorul indiciu care lamureste partial modul in care au fost atribuite contractele de dezapezire din sudul Romaniei: noul sef al Directiei Regionale de Drumuri Bucuresti se numeste Marian Mina si este originar din Giurgiu. Mina se pare că fost promovat director de catre senatorul social- democrat Badalau la sustinerea ministrului Dan Sova, conform unor dezvăluiri ale lui Silviu Mănăstire.

Mehedințiul, deszăpezit și el de un personaj urmărit penal

O altă firmă care pare specializată în ceea ce privește câștigarea contractelor cu CJ Mehedinți este SC Via Vita SRL, firmă deținută de Sorin Duducea, fost director la compania de drumuri din Severin. Se pricep și la asfaltări, dar și la deszpeziri. All- inclusive oferit de un personaj anchetat și chiar arestat de procurori în 2013.

În 2010, Duducea, fost director la drumuri în Severin, în perioada 2007-2012, ce să vezi… după ce nu a mai fost director la stat avea aspirații să devină chiar el un rege al asfaltului. Acum vrea să fie și șef peste deszăpezirile din Mehedinți și vedem că și reușește.

Pentru cele două ieri, 2013-2014 și 2014-2015, firma lui Duducea a câștigat două contracte grase cu CNADNR pentru deszăpezirea municipiului Severin și respectiv al orașului Orșova. 6,5 milioane de lei pentru Severin și încă 16,2 pentru Orșova, sume la care se adaugă TVA.

Istoricul afacerilor firmei Via Vita SRL cu statul este unul extrem de bogat. Firma lui Duducea, controlată de soția acestuia, a câștigat un contract de aproximativ 1 milion de euro pentru întreținerea unor drumuri din județul Mehedinți în 2009, adică în perioada în care soțul era șef la drumuri în Severin. Nu a reușit totuși să se impună ca asfaltangiu, așa că în 2013 a încercat să intre în afaceri cu gunoi, continuând totuși în paralel și cu asfaltările, dar la un nivel destul de scăzut, în comparație cu rivalul său Georgică Cornu. Astfel, SC Via Vita SRL a câștigat în 2013 două contracte cu CJ Mehedinți care prevedeau construirea a două stații de sortare în orașul Orșova și respectiv Baia de Aramă. Valoarea celor două contracte era una de aproximativ 1,6 milioane de euro plus TVA. Totuși în 2013, Duducea a mai beneficiat și de un contract, cu o valoare de aproximativ 1 milion de euro, care prevedea întreținerea curentă, pe timp de vară, a unor porțiuni de drum din județul Mehedinți.

Statistic, după ce firma lui Duducea a câștigat contractele cu statul în 2013, profitul companiei SC Via Vita SRL să se multiplice de aproape 6 ori. De la aproximativ 154.000 de lei profit în 2012, în anul următor firma lui Duducea a ajuns la 761.000 de lei profit.

Vezi aici toate firmele care se ocupa de deszaprezirea din Romania

Vezi aici toate contractele semnate de CNADNR pentru deszapezire in perioada 2013-2015

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *