Florin era absolvent al Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul UBB Cluj și a murit luni, 18 august, în insula grecească Thassos.
Tragedie într-o tânără familie din Cluj Napoca, aflată în vacanță în Grecia. Un tânăr de 29 de ani pe nume Florin a murit pe o plajă din Thassos, după ce i s-a făcut rău în apă.
Cauzele morții nu sunt cunoscute, dar Eliza, soția lui Florin, cu care se căsătorise cu mai puțin de două luni în urmă, practic tinerii erau în prima lor vacanță, a povestit într-un filmuleț cum au decurs evenimentele.
„Florin, soțul meu a încetat din viață ieri (n.r.18.08.2025), în Grecia. Momentan, nu știm cauza. Era în apă mică până la brâu și a durat un minut până să îl vadă Dani, prietenul nostru cu care am fost acolo, că nu e ok. Era cu fața în jos în apă, dar repet în apă mică. Și l-a întors pe spate, avea spume la gură. A ieșit pe picioarele lui din mare. În scurt timp, după ce a ajuns pe plajă, (eu nu eram acolo) l-a întrebat Dani dacă e ok, a dat din că nu, a întrebat dacă să sune la ambulanță și a dat din cap că da. Și acolo a fost ultima urmă de conștiență pe care a avut-o. Eu nu cred că s-a înecat. Refuz să cred acum asta. A venit și salvarea. Nu i-au putut face nimic”, a povestit Eliza.
Pe 19 august, Eliza a postat o fotografie de la nuntă, cu Florin, însoțită de următorul mesaj:
„Doamne, cât te iubesc — cât lumea toată. Doamne, cât mi-e de greu — cât nu mi-a fost vreodată”
Florin era absolvent al Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul UBB Cluj. Terminase și un Master în Afaceri Europene și Management de Programe la Facultatea de Studii Europene, tot la UBB Cluj.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News