Skip to content
Politică

Dezvăluirile lui Becali nu rămân fără ecou. ”A fost răzbunarea lui Băsescu!”

puterea.ro
" "

Fostul premier al României Adrian Năstase a reacționat, în urma dezvăluirilor făcute zilele trecute de George Becali, potrivit cărora verdictul în cazul politicianului ar fi fost schimbat.

Citiți și Dezvăluiri uluitoare: Verdictul în cazul Năstase a fost schimbat!

" "
" "

Mai mult, Năstase a explicat de ce nu crede că justiția românească va reconsidera – într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat – verdictul din „Trofeul Calității”.

„Eu sunt sceptic, recunosc. Nu cred că actualul sistem va reconsidera verdictul din < Trofeul Calității >. Ani de zile, a trebuit să mă bat cu un sistem profund viciat alcătuit din politicieni, oameni ai serviciilor și persona-je de foarte slabă calitate din justiție. Acum, a apărut un semn de normalitate din partea cuiva care a făcut parte din completul de judecată. Desigur, doamna Sofica Dumitrașcu a murit, iar declarația expusă de Gigi Becali nu poate fi confirmată, din păcate. Totuși, din punctul de vedere al percepției publice, această sentință profund nedreaptă și-a pierdut total credibilitatea. Dezvăluirea lui Gigi Becali mi-a amintit că Sofica Dumitrașcu a ieșit plângând din camera de deliberare. A fost șocată de abuzul săvârșit. A făcut mărturisirea peste ani, într-un moment în care știa care îi va fi deznodământul, întrucât suferea de o boală incurabilă. Bănuiesc că și alți judecători din complet au avut probleme de conștiință după momentul în care s-a anunțat încercarea mea de sinucidere. Apoi, deși aveam o rană serioasă, procurorii au declanșat o bătălie inumană pentru a mă duce mai rapid la penitenciar, când graba aceea chiar nu își avea rostul, dat fiind contextul. Culmea abjecției a fost atinsă în momentul în care procurorii l-au transformat într-o țintă pe medicul Șerban Brădișteanu. Atunci am realizat că oamenii ăștia sunt în stare să depășească orice limită!”, a explicat Năstase pentru EVZ.ro.

 Totodată, fostul premier a reiterat faptul că Traian Băsescu ar fi fost principalul păpușar din spatele condamnării sale.

„Verdictul din absurda speță < Trofeul Calității > a reprezentat o răzbunare din partea lui Traian Băsescu, în principal, care și-a folosit instrumentele și oamenii de proastă calitate din zona justiției – împreună cu care a contruit sistemul care ne-a sufocat cu inegalități și abuzuri, de-a lungul ultimilor 10 ani – pentru a mă distruge ca om politic. Personal, nu mă aștept ca dezvăluirea lui Gigi Becali să comporte consecințe juridice. Actualul sistem nu dorește să rescrie o sentință care a avut o determinare politică. Nu mă refer doar la cazul meu, dar nu pot să nu observ că distrugerea unor lideri politici a lăsat România cu un grup de lideri de < de mijloc >. Nu mai sunt lideri din România numiți în zonele decizionale din instituții europene. Faptul de a nu avea oameni în zone europene de decizie instituțională va pune o amprentă negativă asupra României”, a conchis Adrian Năstase.

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *