Skip to content
Politică

Dezvăluirile lui Rareș Bogdan din culisele confruntării Ponta-Iohannis: ”Suntem nebuni ?!?” Mărturisirile realizatorului TV după dezbatere

Moderatorul primei dezbateri electorale din această campanie, Rareș Bogdan, a explicat pe o pagină de socializare cum s-a ajuns la confruntarea directă dintre cei doi prezidențiabili, ce ar fi făcut dacă ar fi fost în locul lui Klaus Iohannis, la ce alte lucruri s-ar fi așteptat și care au fost principalele gafe ale prezidențiabilului ACL și ce sentimente i-a inspirat Victor Ponta.

Realizatorul Realitatea TV a menționat și care îi sunt greșelile din timpul dezbaterii, explicând totuși că acestea au fost cauzate de ”agresivitatea, obraznicia si tupeul lui Victor Ponta care practic nu l-a lasat sa vorbească liniștit pe Klaus Johannis.”

” Va asigur ca nu știam ca Domnul Johannis va veni la confruntarea Tv cu Victor Ponta. Am aflat in jurul orei 19.00 când eram in ședința de pregătire a emisiunii cu Victor Ponta. (…) Va spun, cu mare sinceritate, ca nu am nimic sa îmi reprosez, NU am încercat in emisiunea dezbatere sa favorizez pe cineva, cu atât mai puțin pe domnul Ponta!

Nu am comunicat nimănui temele sau așa zisele întrebări pentru ca ele nu au existat decat la mine pe pupitru primite de la Calina cand am intrat in Emisiune. Simplu! Am avut notate doar domenii si atât, domenii, teme mari. Singura hartie era la mine.

Îmi pare rău sa o spun, dar pentru corectitudine o spun…. am încercat de 4 ori sa sprijin pe parcursul dezbaterii prin alegerea unor teme comode pentru unul dintre candidați, trebuie spus ca acela nu a fost in nici un caz Ponta, dar recunosc ca reactiile la problemele sau ridicate au fost sub asteptarile mele….

Va rog sa va aratati nemultumirea pentru orice, dar nu se poate sa fiu acuzat ca as fi dat intrebările cuiva, când eu însuși nu le-am avut decât pe pupitru când am intrat in emisiune. Eu am notat între 18.55 si 19.20 pe o hârtie de mana si Calina le-a trecut in curat!!!!!!!!!!!! Suntem nebuni?!? Doamne iarta-ma, dar ce e cu noi???”, a precizat realiztorul TV, Rareș Bogdan.

De asemenea, moderatorul TV a punctat ce și-ar fi dorit să vadă la prezidențiabilul ACL, Klaus Iohannis.

”DA, va spun sincer ca speram sa vad un Klaus Johannis mai motivat si un Ponta mai defensiv. Din păcate nu a fost așa. Ponta a intrat mult timorat in Emisiune, dar a recuperat pe parcurs, Johannis a avut câteva teme/întrebări pe care chiar nu înțeleg de ce nu le-a exploatat….. Vot diaspora-secții in plus…. din păcate nu a reușit sa puncteze Johannis pe acest subiect pe care l-am deschis chiar in debutul emisiunii…..

Alta tema neexploatata din punctul meu de vedere de către Klaus Johannis a fost asocierea publica cu PRM si DD a lui Victor Ponta. Alta a fost „Rosia Montana”, unde ar fi trebuit sa domine Johannis in fata lui Ponta. Alt moment ridicat de către mine in discuție a fost imunitati, amnistie, protejarea corupților, „Parlamentul zid pentru corupți”, DNA, instituții din Justiție. Nu a exploatat momentul in care Johannis trebuia sa între in joc definitiv si sa administreze lovituri dupa lovituri.

A ajuns sa ii reproseze Ponta lui Johannis pe ….Victor Paul Dobre, Chiuariu, Uioreanu, Rosca, Cancescu, Chitoiu când Johannis ar fi putut sa puncteze decisiv! Clar si curat. Agresiv si taios. Rece. Maiestuos.

Nu se poate sa nu vorbești de Nicusor Constantinescu, Mazăre, Oprisan, Benea-BC, Bunea Stancu-Brăila, Cozma tata si fiu, Pendiuc cu fiica, Hrebenciuc cu fiul, Ioan Adam-Brașov, Miki Spaga, Mircea Govor-Satu Mare (!!!!!) Nicolaescu-Argeș, Duicu, Ciuperca de la Ialomița, NASTASE….. Sebi Ghita! Nu se poate ca pe problematica China vs Marea Britanie sa nu încerci sa punctezi! Nu se poate sa nu amintești nimic de martea neagra, de amnistie si gratiere! La subiectul Rosia Montana trebuia sa fie devastator Johannis. PNL a respins proiectul încă de la început, din Septembrie 2013”, mai opinat Rares Bogdan

Acesta nu a ezitat să recunoască că întrebarea Laviniei Șandru pentru Klaus Iohannis legată de vizita la Cernăuți și Chișinău a fost una cât se poate de tendențioasă.

”DA, e corect sa reactionati, Lavinia a greșit cu acea întrebare, a fost tendentioasa, DAR aia a fost o întrebare din alte câteva zeci……. Una! Nu aia a fost marea problema a dezbaterii.

Problema a fost legată de atitudinea domnului Johannis…. Dacă eram in locul dansului l-as fi băgat in corzi permanent pe Victor Ponta, avea cu ce….. A ales o tactica eleganta, dar extrem de defensiva chiar dacă Ponta a început emisiunea extrem de timorat si ar fi putut fi ținut in zona aceea de atitudine”, a afirmat realizatorul TV.

”Nu a zis nimic de gainile de astăzi si nu s-a victimizat pe atacurile mizerabile pe „trafic de copii”, case, locuința părinților, ortodoxie vs protestantism ca in sec XIX, preferând sa între in jocul neschimbat al lui Ponta cu acel ziar de campanie ACL in care erau niște atacuri la familia Victor Ponta si Daciana Sarbu. Adică nu numai ca nu a punctat ca victima dar a ajuns Johannis sa își ceara scuze ca si „calau” (!!!!!!) pentru o fituica de campanie! Adica vanatul din campanie a ajuns sa isi ceara scuze de parca ar fi fost un vanator agresiv…. incredibil!

Nu imi venea sa cred…..Întrebarea finala adresată lui Ponta trebuia sa fie una devastatoare, mesajul trebuia sa fie mult mai elaborat decât „Votati Schimbarea!”.

Subiectul orientarii Rusia-cazul LukOil si China si aprecierea fata de „Partidul Comunist Chinez” nu au fost exploatate de Klaus Johannis….. Cazul deschis de Cătălin Predoiu duminica cu „mita la Rompetrol-Kazahstan KazMunai Gaz” pentru stergerea datoriilor nu a fost exploatat deloc de către candidatul Klaus Johannis…. De ce?!? Redeventele Rompetrol! Anunțul de seara al FMI ar fi trebuit prezentat de către oponentul premierului Ponta ca fiind devastator! Nu s-a întâmplat din păcate nici asta….”, a mai precizat jurnalistu.

Rareș Bogdan iși recunoaște greselile din timpul dezbaterii

”DA, îmi asum ca in primele 20 de minute ale Dezbaterii, primele din cele 110 minute efective de emisiune am fost si eu surprins de agresivitatea, obraznicia si tupeul lui Victor Ponta care practic nu l-a lasat sa vorbească liniștit pe Klaus Johannis, dar nu asta a fost problema acestei dezbateri….. Sa fim seriosi! Vreau un singur lucru, sa nu îmi reprosati lucruri care nu le fac si sa nu mă acuzați pe mine din cauza ca un om nu a punctat așa cum va asigur ca si eu mi-as fi dorit sa o facă…… Eu am fost corect, nu căutati vinovați acolo unde au fost doar mici erori…. Va multumesc frumos pentru răbdare si mai ales pentru înțelegere

P.S. Va asigur ca a fost scor nul, Ponta nu si-a câștigat noi votanti, Johannis nu a pierdut nici un votant!”, a mai explicat Rareș Bogdan pe o pagină se socializare.

8 comentarii la “Dezvăluirile lui Rareș Bogdan din culisele confruntării Ponta-Iohannis: ”Suntem nebuni ?!?” Mărturisirile realizatorului TV după dezbatere

  1. Cu Rosia Montana, nu doar Iohannis trebuia sa fie mai presus, ci si Ponta. Si amandoi sa vina cu solutii. De care nu am auzit. Pentru mine ramane valabila tot varianta investitorului – cu ecologizare, investitii in patrimoniu, locuri de munca etc

  2. E adevarat ca nu am nimic sa va reprosez. Dar nu aveti de unde sa stiti cine si citi votanti au cistigat! Sau daca meciul a fost nul. Ceea ce am de evidentiat, este doamna in rosu, econosmista „singura cu acreditare” care a vorbit 5 minute ca sa puna apoi o intrebare care se adresa doar lui Victor Ponta, in timp ce Johannis trebuia dosr sa spuna „asa ca am dreptate Dle Johannis”? Slaba prestati din partea acestei jurnaliste!

  3. domnul Raras Bogdan a fost servil si umil pe tot parcursul emisiunii lui Victor Viorel Ponta, nu a luat act de impolitetea lui Ponta nu a reactionat la lipsa de respect a acestui tip pe parcursul expunerii lui joannis. Intr-un cuvat emisiune ratata din cauza slugarniciei lui Raraes Bogdan.

    1. Bai, daca nici Rares Bogdan, basistul basistilor, nu va mai convine, eu zic sa-l luati moderator pe Ludovic Orban ! Macar sa salveze generalul… :)))))

  4. Adica Rares Bogdan ne-a explicat cat de partinitor este el ca jurnalist, si cat de lipsit de obiectivitate – de aceea nu are curaj „minunea” Iohannis, sa vina la RTV si Antena 3, pentru ca asteapta sa fie salvat mereu de astfel de asa-zis … „jurnalisti” …

  5. Domnule Rares!
    Am vazut cat erati de incurcat sa intelegeti ce se ascunde in spatele vorbariei securistului gUSA!
    aLATURI de jivinia a incercat sa puna bete in roate…. Asta vinde tot ce apuca? Si mai e si arde-
    lean! Oare e roman sau…..?
    Opinez din nou ca oricare din candidati pote ocupa fotoliul de la Cotroceni dar:
    -nu are rost sa facem comparatii legate de nestapanirea unor cifre sau alte detalii, pe care firesc un smecher cum
    e Ponta, avand in spate si experienta, n-are cum sa nu le stapaneasca!
    -in spatele lui ponta sta intreg r……. PSD si nu cred ca e bine sa se continue cu ei..
    -toata puterea la PSD-amintiti-va de vremea lui Nastase… Oare de ce oamenii nu se intreaba cum ar fi aratat Romania
    daca am fi continuat cu acesti n……….
    – de fapt ce insemna marea colaborare/unire/renuntare la dezbinare/ din vorbaria lui ponta? Insemna reintoarcerea din puscarie a lui voiculescu, hrebenciuc, etc….Insemna sa nu mai intre si altii , etc. Adica sa fim mai buni, mai toleranti, etc..Imi amintesc de iliescu si slehta de hoti din jurul lui…Oare nu repetam istoria cu un astfel de presedinte!
    -oare nu tin cu dintii ca ponta sa fie presedinte ca sa-si faca de cap cum vor? Ba da!
    -cu orcine e mai bine decat decat cu ponta!

  6. În esenţă: moderatorul Rares Bogdan a fost ca si inexistent în emisiunea cu pricina. Nici un plan de discutie prestabilit, nici un format clar, pe minute , pentru fiecare prezidentiabil, o improvizatie.
    Fireste ca dominat impertinenţa unui candidat asupra celuilalt, care nu este exersat in mahalagismele dâmboviţene ale batalionului roşu.
    Frati români obsedati de Basescu, terminati ,vă rog, cu repetarea la nesfârşit a numelui ăsta ! S-a terminat, a plecat din fotoliul prezidenţial, i-a căzut funcţia. Oricine nu-i cu PSD-ul este băsist, dictator, duşman ?! Oameni normali nu mai există decât in partide ?

  7. Da terminati odata cu Basescu! Toti ne-am saturat de voi! Cu toate pacatele lui, a fost mai bun pentru tara decat voi! Ce insemna oameni buni sa fi continuat cu regimul Nastase? Va ganditi s-au vi s-au intunecat min-
    tile?
    Ba, foarte bine ca a fost Basescu si ar fi foarte bine ca cineva sa ia partile lui bune, sa le puna deoparte pe
    cele rele si sa nu-i lase pe mafiotii actuali sa-si faca de cap!
    Deci, nu votati cu PONTA!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *