Skip to content
Politică

Dezvăluirile lui Fenechiu de după gratii. Cum ar fi putut rămâne Antonescu candidat la Președinție

Fostul ministru liberal Relu Fenechiu dezvăluie cum ar fi putut influența evoluția Partidului Național Liberal dacă ar fi rămas în libertate, astfel încât fostul președinte Crin Antonescu ar fi putut fi și la ora actuală candidatul la Președinție.

Relu Fenechiu a acordat un nou interviu de după gratii, în care povestește faptul că dacă nu ar fi fost condamnat, USL nu s-ar fi rupt și Crin Antonescu ar fi rămas candidatul la Președinție al alianței.

„În ceea ce priveşte USL, aceasta a fost proiectul care a convins cel mai mult românii din toate iniţiativele politice de după Revoluţie. Vinovaţi pentru ruperea alianţei sunt, în egală măsură, cei din PSD şi cei din PNL. Cei din PSD doreau să decidă tot, de cele mai multe ori prin desconsiderarea partenerului. Cei din PNL, în loc să pună piciorul în prag şi să ceară partenerului corectitudine, încercau şi ei firave lovituri sub centură.
Atât timp cât am avut un cuvânt de spus, l-am spus răspicat şi chiar am reuşit să păstrez corabia pe linie de plutire. Dacă nu aş fi fost condamnat, sunt convins că astăzi USL încă exista şi Crin Antonescu era candidatul pentru preşedinţie, a explicat Fenechiu.

Întrebat cum apreciază înlocuirea lui Crin Antonescu în calitate de candidat la Președinție cu Klaus Iohannis, Fenechiu a răspuns:

„Decizia ca domnul Klaus Iohannis să fie candidatul PNL i-a aparţinut lui Crin Antonescu. Nu vom şti niciodată dacă a fost o alegere bună sau nu. Dacă va câştiga preşedinţia, toată lumea va spune că a fost o decizie bună, iar dacă o va pierde, vor fi unii care vor spune că, dacă ar fi candidat Crin Antonescu, ar fi câştigat”, a declarat Fenechiu.

 

2 comentarii la “Dezvăluirile lui Fenechiu de după gratii. Cum ar fi putut rămâne Antonescu candidat la Președinție

  1. Franturi de adevar si FENECHIU stie bine treaba asta—legaturile dintre PNL si PDL—frunza verde—diversiunea SRS—19 % nu este egal cu 36 %—-faptul ca au vrut sa rupa USL dupa EUROPARLAMENTARE—diversiunea DUICU— CALUL transformat in magar care i-a dat copita de gratie lui CRIN si sunt multe altele .

  2. Fenechiu este un liberal de tipul „hot care spera sa nu fie prins”. Comentariile lui sunt
    aiureli din puscarie…. Sa ramana USL ca sa poata hoti impreuna si eventual sa nu raspunda
    in fata justitiei niciodata! A dovedit acest lucru si cand a fost ministru, cu sleahta de hoti de
    la Iasi pe care i-a adus in minister….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *