Un fost elev al lui Gregorian Bivolaru, săltat de poliţie. Maestru spiritual, acuzat de trafic de persoane şi viol

Sursa foto: Facebook/ Poliția Română

Poliţiştii Capitalei efectuează, joi, percheziţii la un maestru spiritual şi instructor de yoga, suspectat a fi lider al unei grupări ce racola persoane vulnerabile în scopul exploatării sexuale, activităţi prin care ar fi obţinut aproximativ 1,4 milioane de euro.

„La data de 25 aprilie, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) – Serviciul de Investigaţii Criminale Sector 5, împreună cu procurori din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală, pun în aplicare 13 mandate de percheziţie domiciliară, pe raza municipiului Bucureşti, într-o cauză penală privind săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi viol”, informează DGPMB.

Potrivit unor surse judiciare, gruparea era condusă de yoghinul Eugen Mîrtz, fondator şi instructor al Centrului de Yoga Alchimia Vieţii, fost elev al lui Gregorian Bivolaru.

Din cercetările efectuate a rezultat faptul că, începând cu anul 2012 şi până în luna aprilie 2024, în municipiul Bucureşti s-a constituit şi a acţionat un grup infracţional organizat, format din cinci suspecţi, în scopul comiterii infracţiunii de trafic de persoane.

„Liderul grupului infracţional, exercitându-şi autoritatea în calitate de maestru spiritual şi instructor de yoga, a recrutat opt victime, profitând de starea acestora de vădită vulnerabilitate (lipsite de sprijinul familial, cu o experienţă redusă de viaţă, fără mijloace materiale de subzistenţă) şi sub pretextul unei evoluţii spirituale, cu sprijinul celorlalţi suspecţi, le-a exploatat sexual, prin obligarea la producerea şi difuzarea de materiale pornografice, pe diferite platforme de specialitate, în folosul material al grupului infracţional”, informează DGPMB.

Victimele au fost adăpostite de suspecţi în apartamentele pe care le deţin, în municipiul Bucureşti, fiindu-le asigurată şi logistica necesară realizării activităţii de videochat – imobile amenajate şi dotate cu aparatura tehnică necesară.

Poliţiştii spun că membrii grupului infracţional au deschis conturi bancare, în numele unor societăţi comerciale sau persoane fizice autorizate, pentru colectarea sumelor de bani obţinute de persoanele vătămate exercitând, totodată, un control strict al prestaţiilor acestora de tip videochat, prin crearea unui „grup de lucru”, unde acestea erau obligate să anunţe momentul începerii/încheierii activităţii.

„Din investigaţiile efectuate a mai rezultat că, în vara anului 2019, liderul grupării de criminalitate organizată, profitând de imposibilitatea uneia dintre victime de a-şi exprima voinţa, a întreţinut cu aceasta un raport sexual, determinând-o ulterior să nu sesizeze organele judiciare”, precizează DGPMB.

Audierile se vor desfăşura la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală.

Activitatea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: