Unele dintre cele mai mari companii de transport din lume, DHL, FedEx şi UPS, au cerut vineri miniştrilor de Finanţe din Uniunea Europeană să implementeze o punere în aplicare pe etape a noilor reglementări privind coletele cu valoare scăzută, transmite Reuters, relatează Agerpres.
„Cerem miniştrilor să sprijine o punere în aplicare pe etape: perceperea unei taxe vamale forfetare de trei euro per articol de la 1 iulie 2026, în timp ce sunt amânate elementele mai complexe şi nerezolvate până când acestea sunt certe din punct de vedere legal şi viabile din punct de vedere operaţional”, susţin companiile, într-o scrisoare din 22 mai analizată de Reuters.
Firmele arată că noile cerinţe privind datele şi alte modificări cerute de noile reglementări au ca rezultat un nivel de complexitate care nu poate fi implementat în mod realist până la termenul limită de la 1 iulie.
Mike Parra, directorul general al DHL Express Europe, Wouter Roels, preşedintele FedEx Europe, şi Daniel Carrera, preşedintele UPS pentru EMEA (Europa, Orientul Mijlociu şi Africa), avertizează, în scrisoare, că previzionează un risc „real” ca livrările să fie întârziate la graniţele UE „fără un cadru stabil legal”.
„Astfel de perturbări ar putea afecta disponibilitatea aprovizionării medicale, ar putea provoca întârzieri producţiei industriale şi crea blocaje în lanţurile de aprovizionare europene, toate aceste riscuri fiind în mod special semnificative în actualul context geopolitic”, se arată în scrisoare.
Citeşte mai mult aici.
Autor
-
View all postsRedactor, Jurnalistă cu experienţă de peste 20 de ani în presă. După studii în comunicare în Turcia, a debutat în 2011 în presa autohtonă. A activat la agenţiile de presă Mediafax şi News.ro.
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News










