Dialog la nivel înalt între CCIR și Camera de Comerț Dubai

Foto: CCIR

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, și secretarul general al organizației, Ovidiu Silaghi, au participat joi la o întâlnire oficială cu președintele Camerei de Comerț Dubai, Mohammad Ali Rashed Lootah, evenimentul înscriindu-se în sfera dialogului susținut dintre cele două camere de comerț.

Discuțiile au vizat, într-o manieră pragmatică, aspecte de real interes pentru comunitățile de afaceri din România și Emiratele Arabe Unite.

„Președintele Camerei de Comerț Dubai este un mai vechi prieten al CCIR și chiar al României. De-a lungul timpului, prin implicarea Domniei Sale în activitatea Asociaţiei Camerelor Europene de Comerţ și Industrie (EUROCHAMBRES), precum și în cea a World Chambers Federation (WCF), am reușit să punem în practică mai multe iniţiative în sprijinul mediului de afaceri. De altfel, stadiul actual al relației politice dintre România și Emiratele Arabe Unite, precum și implicarea ambelor state în dezvoltarea unor proiecte strategice comune sunt și rezultatul susținerii președintelui Camerei de Comerț Dubai. Am convingerea că dezvoltarea relației dintre cele două Camere este un proces benefic pentru internaționalizarea afacerilor comunității de business din România”, a declarat președintele CCIR, Mihai Daraban.

„România reprezintă un partener comercial de încredere pentru Emiratele Arabe Unite, iar în acest context acordăm o importanță deosebită continuării relației noastre directe cu CCIR , cel mai important vector de promovare a afacerilor din țara dumneavoastră. Împreună cu CCIR am reuşit să promovăm, la nivel mondial, o serie de inițiative, pentru întărirea comunităților de business, ca element esențial al asigurării unei stabilități politice în întreaga lume. În ceea ce privește Camera de Comerț Dubai, vom rămâne același partener de încredere al CCIR și vom contribui la punerea în practică a proiectelor provenite din cele două medii de afaceri, în interes reciproc”, a declarat președintele Camerei de Comerț Dubai, Mohammad Ali Rashed Lootah.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: