PSnews

Recent

Diaspora se revoltă. Funky Citizens: Protestul este despre cetățeni care învață că sunt puternici împreună! EXCLUSIV

Sursa Foto: Inquam Photos

Vineri, 10 august, are loc manfiestația diasporei împotriva actualului Executiv, Guvernul Dăncilă. Pe fondul protestelor sunt mai multe nemuțumiri ale manifestanților, printre care se numără legile justiției, modificarea Codurilor Penale, cât și gafele Vioricăi Dăncilă.

În acest context, președintele ONG-ului Funky Citizens a oferit pentru redacția PSnews.ro o serie de declarații referitoare la manifestația anunțată în piața Victoriei.

Astfel, Elena Calistru împreună cu organizația Funky Citizens anunță că sunt alături de cei care vor protesta în Piața Victoriei: în opinia noastră, chiar și dacă ar fi doar 1 om care a făcut investiția într-un bilet de avion sau în benzina necesare pentru a veni în România de la depărtare, acela merită respectul și solidaritatea noastră”.

„Suntem alături de diaspora și de cei care își strigă of-ul în stradă, la proteste. Protestul e un semn de sănătate și de maturizare a democrației. În opinia noastră, chiar și dacă ar fi doar 1 om care a făcut investiția într-un bilet de avion sau în benzina necesare pentru a veni în România de la depărtare, acela merită respectul și solidaritatea noastră. Poate că lucrurile nu se vor schimba de pe o zi pe alta și cu siguranță nu există minuni și dezvoltarea de care are nevoie țara asta se va întâmpla în pași mărunți și disciplinați. Însă cred că o bună parte din românii aflați în străinătate știu asta și înțeleg valoarea simbolică a gestului lor de a arăta că le pasă. Le-a păsat și în 2014 când statul român i-a umilit lăsându-i să stea la cozi doar pentru a vota. Și le pasă în fiecare an când trimit miliarde de euro înapoi în țară la familiile lor”, a spus președintele Funky Citizens.

În opinia publică s-a tot dezbătut tema potențialelor violențe la protestul diasporei. În acest context, Elena Calistru este de părere că probabil nu vor fi violențe. Aceasta susține că unii  politicieni sau provocatori/manipulatori de profesie vorbesc despre violențe la manifestație.

„Nu cred că oamenii care vor veni la protest sunt violenți. Și istoricul protestelor din ultimii ani ne arată că oamenii știu să se exprime pașnic. Dincolo de ce cred unii politicieni sau provocatori/manipulatori de profesie, cetățenii acestei sunt mult mai inteligenți și mai realiști. Iar în asta le stă puterea”, a precizat membrul societății civile.

Chestionată referitor la reacția celor de la putere, președintele Funky Citizens a spus că nu este de interes „opinia unor oameni cărora în mod clar nu le pasă de noi”.

„Nu văd de ce ne-ar interesa opinia unor oameni cărora în mod clar nu le pasă de noi. Sigur că vor exista voci care vor spune că „doar x oameni au apărut la protest”. Însă acest protest este despre noi și despre niște cetățeni care învață că nu sunt singuri și că sunt puternici împreună, a declarat Elena Calistru.

Liderul ONG-ului a fost întrebată, în încheiere, despre clasa politică actuală și dacă oamenii vor ieși în număr mai mare la vot după seria de proteste din ultimii ani. Pe această temă, președintele Funky Citizens a spus că „important este să aibă și cu cine vota”.

Confruntată cu subiectul opoziției ca alternativă pentru cei care sunt nemulțumiți, Elena Calistru trage semnalul de alarmă: „dacă ei nu au văzut că nu mai e suficient să fii doar anti-PSD, atunci probabil că nu vor reuși să fie acea alternativă necesară”.

„Speranța mea e asta. Dar cred că aici nu e numai despre voturi anti-ceva. Oamenii sunt mult mai ambițioși, mai sofisticați, nu se mai mulțumesc cu puțin. De aceea va fi important să aibă și cu cine vota. Dar, da, cred că mulți au învățat în această perioadă că nu se pot baza pe faptul că și fără votul lor va fi la fel.

Despre opoziție cred că nu poate să se culce pe o ureche. Dacă ei nu au văzut că nu mai e suficient să fii doar anti-PSD, atunci probabil că nu vor reuși să fie acea alternativă necesară. Dar și aici eu cred că avem măcar un motiv de optimism – depinderile învățate acum de cetățeni nu or să dispară, indiferent de cine va fi la putere a încheiat președintele Funky Citizens Elena Calistru pentru PSnews.ro.

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inapoi