Scandalul Nordis revine în forță. Procurorul de caz a extins urmărirea penală față de firmele Nordis Management și Nordis Mamaia după ce s-au primit nu mai puțin de 231 de noi plângeri penale, cu un prejudiciu nou și suplimentar de 28,5 milioane de euro.
Din acest motiv s-au reinstituit sechestre pe toate apartamentele și terenurile celor două societăți din grupul Nordis, scrie G4Media.
Judecătoarea Florina Rizescu a ridicat, săptămâna trecută, sechestre de aproape 90 de milioane de euro instituite de procurorul de caz asupra bunurilor imobile (hotelul Nordis Mamaia, sute de apartamente, terenuri, locuri de parcare), asupra conturilor și acțiunilor deținute de patronii Nordis, Vladimir Ciorbă, Florin Alexandru Poștoacă, directoarea juridică Camelia Bîndiu și compania mamă a grupului, Nordis Management, mai scrie sursa citată.
Patronii Nordis, Emanuel Poștoacă și Vladimir Ciorbă, soția acestuia, fosta deputată PSD Laura Vicol, și alții au fost reținuți de DIICOT la începutul lunii februarie sub acuzații precum grup infracțional organizat, delapidare, spălare de bani, evaziune fiscală și înșelăciune.
Ei au fost acuzați că ar fi încasat uriașa sumă de 195 de milioane de euro de la clienții Nordis, oameni care au vrut să cumpere apartamente în complexurile rezidențiale dezvoltate de firmele lor, și ar fi delapidat mai mult de 70 de milioane de euro din aceștia.
Inculpații au fost plasați, inițial, în arest preventiv, dar după numai 10 zile au fost eliberați. După alte 6 luni, instanțele le-au ridicat și controlul judiciar, dar și sechestrele asupra bunurilor.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News