Skip to content
Bacău Politică

DIICOT: Trei persoane, între care un poliţist, arestate pentru trafic de droguri

telegrafonline.ro

Trei persoane, între care un poliţist, au fost arestate pentru trafic de droguri, folosirea prostituţiei infantile şi infracţiuni de corupţie, fiind acuzate că, încă din 2015, ar fi amenajat un club clandestin în Bacău unde aveau loc, aproape zilnic, petreceri la care se consumau droguri şi se practica prostituţia de către minore.

Procurorii DIICOT anunţă că au făcut şapte percheziţii la domiciliile unor persoane fizice şi la sediile unor persoane juridice, ridicând, totodată, înscrisuri aflate în evidenţele unor instituţii publice şi persoane juridice de drept privat, într-un dosar având ca obiect infracţiuni de trafic de droguri, punerea la dispoziţie a unui local pentru consumul ilicit de droguri, folosirea prostituţiei infantile, infracţiuni de corupţie şi asimilate faptelor de corupţie, informează News.ro.

Investigaţia vizează activităţile unor oameni de afaceri din municipiul Bacău care, începând cu anul 2015, au amenajat un club clandestin  în care organizau, cu o frecvenţă aproape zilnică, petreceri în timpul cărora se consumau o gamă variată de droguri, sau substanţe cu efect psihoactiv şi se utilizau în mod curent serviciile unor persoane de sex feminin minore care practică prostituţia”, a anunţat, luni, DIICOT.

Procurorii, susţin că, în jurul persoanelor care se ocupau de întreţinerea clubului şi de organizarea petrecerilor, s-a agregat un anturaj din care făceau parte oameni de afaceri, persoane cunoscute cu trecut infracţional, precum şi funcţionari din cadrul unei instituţii publice.

Pe parcursul celor două zile în care s-a desfăşurat acţiunea, au fost aduse la sediul DIICOT Bacău, în vederea audierii, mai multe persoane având diferite calităţi procesuale. Până în acest moment au fost reţinute şi ulterior, arestate preventiv trei persoane, printre care şi un ofiţer din cadrul IPJ Bacău”, a mai precizat DIICOT.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia de Operaţiuni Speciale, iar la acţiune au participat lucrători din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Bacău.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *