Skip to content
Politică

Din 21 ianuarie vei putea vizita Palatul Parlamentului virtual. Află cum

Palatul Parlamentului, una dintre cele mai mari clădiri din lume, va putea fi explorat virtual, începând din 21 ianuarie, pe platforma Google Cultural Institute, de către orice persoană din lume care dispune de o conexiune la internet.

Lansarea turului virtual al sălilor Palatului Parlamentului şi al Muzeului Parlamentului pe platforma Google Cultural Institute va avea loc, pe 21 ianuarie, la Sala „Nicolae Iorga” din acest edificiu.

La acest eveniment, care este organizat de Camera Deputaţilor şi Google România, vor participa Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, şi Dan Bulucea, Country Director Google România. Printre invitaţii la eveniment se vor număra reprezentanţi ai Preşedinţiei, Guvernului, Parlamentului şi mediului de afaceri.

Google Cultural Institute este o platformă online lansată în 2011, care prezintă expoziţii ale marilor evenimente ale secolului al XX-lea, printre care teme referitoare la Holocaust şi la Nelson Mandela, dar şi colecţii de artă şi exponate din mari muzee ale lumii, informează realitatea.net.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *