Politologul Cristian Pîrvulescu a declarat, în exclusivitate pentru PS News, că sindicaliștii din învățământ „vor juca cartea blocajului, vor încerca să facă presiuni să pună guvernul și prim-ministrul într-o situație defavorabilă, iar la final câștigătorii vor fi AUR și Rusia”. Politologul a precizat că protestul din educație e „un foarte bun atu” pentru PSD să refuze guvernarea în acest moment tensionat, însă, a adăugat el, „cu cât se întârzie mai mult în rezolvarea problemei, cu atât rotația (guvernamentală – n.r.) este mai greu de realizat, cu atât riscurile ca România să intre într-un scenariu de instabilitate crește”.
„Nu pot să preconizez cât va dura greva, pentru că totul depinde de disponibilitatea sindicatelor de a găsi un compromis, iar situația este foarte complicată. Președintele Iohannis spunea ieri (n.r. – joi) că nu e nicio problemă dacă mai durează o săptămână sau două, dar asta mi se pare că e varianta optimistă. Ar putea dura încă o săptămână sau două, însă până acum informațiile pe care le-au avut liderii politici din zona sindicală au fost evident eronate.
Suntem, de fapt, într-o imposibilitate de rezolvare, pentru că sindicatele și profesorii care sunt în momentul de față foarte mobilizați și emotivi nu acceptă argumentul că nu există condiții nici politice, nici bugetare pentru ca ceva să se întâmple în acest moment.
Guvernul nu poate face concesii mai mult decât cele care au fost făcute și care, mă rog, au mers în crescendo, adică s-au oferit niște bani pentru personalul nedidactic, s-au oferit mici premii, mici compensații, care pot să fie făcute din fondurile de rezervă, dar nu se poate în niciun fel interveni pe politicile sociale. Mă rog, vedem foarte clar că sunt foarte mulți, inclusiv din zona presei, care încearcă să întrețină această atmosferă pentru a pune coaliția și, mai ales, pe președintele Iohannis într-o situație dificilă. Până la urmă era pariul președintelui Iohannis de a realiza o guvernare stabilă și era moștenirea sa politică pe care urma s-o lase. Era un exemplu. Am dat un interviu mai devreme televiziunii bulgare care era foarte interesată de ceea ce se întâmplă în România, de a fi un model interesant în zonă. Sigur, a mai existat și în Macedonia de Nord o rotativă, dar cea din România este interesantă și iată că nu reușește”, a spus Cristian Pîrvulescu.
„Sunt atacat personal de foarte multă lume”
Politologul a mărturisit că a fost atacat pentru poziția sa, anume că greva profesorilor „destabilizează România”, și a punctat faptul că „foarte mulți dintre liderii de sindicat apar de foarte multe ori la televiziuni care fac deșănțat propagandă pro-rusă”.
„E un foarte bun atu și pentru PSD să nu se grăbească la guvernare, dar cu cât se întârzie mai mult în rezolvarea problemei, cu atât rotația este mai greu de realizat, cu atât riscurile ca România să intre într-un scenariu de instabilitate crește și asta este deja o problemă. Mă întreb, pentru că era o evidență. Sunt atacat personal de foarte multă lume că fac o legătură între această mișcare sindicală și evenimentele geopolitice, numai că trăim în această lume în care la granița României e un război. Aceste manifestări sindicale care nu pot să ducă la un rezultat în condițiile unui război, nu fac decât să destabilizeze România. Nu e o problemă legată de președintele Iohannis, de prim-ministrul Ciucă sau de coaliția de guvernare. În momente de criză, statele au nevoie de stabilitate. Cu siguranță, un guvern condus de PSD ar fi găsit soluțiile pentru profesori, pentru că sindicatele din educație sunt în mod istoric apropiate de PSD. Pe de altă parte, iarăși, nu pot să nu constat că liderii de sindicat, foarte mulți dintre ei, apar de foarte multe ori la televiziuni care fac deșănțat propagandă pro-rusă și nu pot să-mi imaginez că nu știu pe ce lume trăiesc. Deci suntem în blocaj. Vor juca cartea blocajului, vor încerca să facă presiuni să pună guvernul și prim-ministrul într-o situație defavorabilă, iar la final câștigătorii vor fi AUR și Rusia”, a mai spus el.
Amânarea rotativei, „un eșec important”
Politologul a afirmat că, în opinia sa, rotativa guvernamentală trebuie să se întâmple, că premierul trebuie să fie de la PSD, iar această amânare „e un eșec important”.
„Prim-ministrul trebuie să fie de la PSD, deci este, după cât anunță PSD-ul, președintele PSD, Ciolacu, dar orice se poate întâmpla. Dacă nu se întâmplă, chiar dacă coaliția rămâne, este un eșec. Este un eșec important. Modelul s-a prăbușit. Unii vor jubila. Întrebarea e: jubilațiile astea ajută la ceva? Există un proiect alternativ care să asigure stabilitate și rezolvarea problemelor României? Dacă nu există și știm că cine seamănă vânt culege furtună, atunci furtunile care vor urma vor avea consecințe dramatice, iar PSD nu poate să guverneze mai puțin de jumătate din mandat. Cu cât se întârzie rotativa, cu atât devine mai puțin interesantă. Poate că PSD nu-și dorește lucrul ăsta, dar era o responsabilitate pe care o avea și era un semnal pe care trebuia să-l transmită”, a conchis Pîrvulescu.
Sindicaliștii din Educație consideră „jignitoare” oferta Guvernului
Marius Nistor, preşedintele Federaţiei Spiru Haret, a declarat că oferta Guvernului pentru sindicaliștii din Educație este „o jignire”. El nu a fost de acord nici cu justificarea secretarului general al Guvernului, Marian Neacșu, care a susținut că PNRR n-ar permite majorarea salariilor profesorilor.
„Le-am cerut, pe baza cererilor colegilor din învățământ, să nu mai îndrăznească să vină cu astfel de oferte, sunt jignitoare. S-a blocat rocada, nu ne lasă PNRR să vă dăm măriri. Suntem saturați de faza cu PNRR, care nu îi lasă să dea măriri. Dacă te gândești la viitorul țării, la elevi, găsești soluții. Ne interesează prea puțin cum își aranjează forța în viitorul Guvern. Să vină cu acele acte normative ca să detensioneze situația. Au demonstrat că nu au înțeles nimic.
Toți copiii trebuie să înțeleagă că este un moment crucial. Trebuie să înțelegem că învățământul este al tuturor. Vrei învățământ de calitate, ai nevoie de oameni cu dedicare, implicați, nu să fie umiliți”, a declarat Marius Nistor.
Rotativa se amână
Premierul Nicolae Ciucă a anunțat, vineri, că va rămâne în continuare în funcție, cel puțin până la încheierea grevei din educație.
„Astăzi ar fi trebuit să îmi depun mandatul. Am reușit să găsim soluții la criza din sănătate, energie…războiul din Ucraina. Ne-am asumat cu responsabilitate aceste probleme. Guvernul pe care îl conduc are susținere politică mare”, a spus el.
Premierul a admis că vineri ar fi trebuit să-şi depună mandatul, însă a subliniat că nu dă înapoi din faţa responsabilităţilor.
Liderul PNL a anunţat vineri că liderii coaliţiei au decis să continue dialogul cu sindicatele din învăţământ, precizând, după ce a enumerat problemele existente și realizările Cabinetului, că a convenit cu partenerii de coaliţie ca până la soluţionarea problemelor să nu îşi depună mandatul şi să îşi asume în continuare rezponsabilitatea de premier.