Din ce în ce mai puțini | Sub 150.000 de copii născuți în ultimul an. Sociolog: Pe plan economic, veștile nu sunt bune

Sursă foto: Pexels

În 22 de state europene, rata natalității se află în scădere. Printre ele se află și România.

Puțin peste 149.000 de copiii s-au născut în România în 2024, spun datele Institutului Național de Statistică (INS). Sunt cu aproximativ 5.000 de copii mai mult decât în 2023 – când a fost cel mai mic număr de nașteri din ultimii zece ani – dar încă prea puțini, spune specialiștii.

Județele care stau cel mai bine la natalitate sunt București, Iași, Cluj și Timiș, iar cele în care se nasc cei mai puțini copii, sub 2.000 lunar, sunt Tulcea, Caraș-Severin, Mehedinți și Covasna.

În aceste condiții, cred sociologii, vor apărea o serie de probleme pe piața muncii, unde vor exista din ce în ce mai puțini angajați, ceea ce ar duce la și mai multe presiuni asupra sistemului de pensii.

Europa Liberă a explorat motivele pentru care natalitatea din România este în scădere, cum se raportează tinerii la a fi părinți, ce se întâmplă în Europa, dar și care este unul dintre avantajele unui număr mic de nașteri. Răspunsurile, de la sociologul Barbu Mateescu.

Principalele idei ale interviului:
-Infrastructura din Sănătate și Educație îi face pe tineri să ia în calcul întemeierea unei familii în străinătate;
-În localitățile din jurul marilor orașe se nasc mulți copii, datorită condițiilor;
-Tinerii din orașe iau decizii privind viața de familie mai târziu și prioritizează cariera, respectiv viața personală.

1. Europa Liberă: Consultând datele INS, vedem că în 2024 s-au născut sub 150.000 de copii – o situație relativ nouă, cu care ne-am mai confruntat doar în 2023, în ultimii zece ani. Pentru început, care ar fi principalele cauze?

Barbu Mateescu: În primul rând, vorbim despre inflație. Copiii care s-au născut în 2024, în bună măsură, mulți dintre ei au fost concepuți în 2023. Și într-o măsură ceva mai neclară, pentru mulți oameni a contat și războiul din Ucraina, iar cu ideea de instabilitate în zonă, este un pic mai dificil să faci planuri pentru viitor. Acestea ar fi cele mai semnificative motive, la nivel social.

2. Europa Liberă: Dacă ne uităm la județe, vedem că în București, Iași, Cluj și Timiș se nasc cei mai mulți copii, peste 5.000, iar în Tulcea, Caraș-Severin, Mehedinți și Covasna se nasc cei mai puțini – sub 2.000. Ce ne spune această diferență despre județele cu multe, respectiv puține nașteri?

Barbu Mateescu: În genere, dacă ne uităm la ultimii 30 de ani, în județele cu orașe mari, universitare, s-a păstrat numărul de nașteri de la an la an, în timp ce numărul nașterilor a scăzut foarte mult în județele rurale și sărace.

Un motiv foarte important este migrația. Sunt foarte mulți oameni la vârsta la care puteau sau le era ușor să facă un copil, care au migrat; eventual au migrat familii întregi, soț, soție, deci dacă sunt nașteri, acestea sunt în străinătate.

Vorbim, până la urmă, despre situația economică, despre care menționam și înainte. Pentru multe familii din zone care au o economie inferioară celei din orașele mari, situația economică reprezintă un obstacol și o dificultate. Este mult mai mult mai greu să iei în calcul nașterea și creșterea unui copil decât în orașele mari sau în rândul familiilor un pic mai prospere.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: