Skip to content
Politică

Din culisele BPN al PNL: liderii liberali se tem că partidul a scăzut sub 35%

Inquam Photos / Octav Ganea
" "

Teama că Partidul Național Liberal (PNL) ar putea scădea vizibil în sondaje i-a determinat pe liderii liberali să dezbată subiectul în Biroul Politic Naţional al partidului, reunit marţi seară în sistem videoconferinţă. Surse participante la ședință ne-au dezvăluit că deşi Ludovic Orban a precizat recent că PNL s-ar afla încă la 40% în preferinţele electoratului, temerilor liderilor liberali sunt că s-a coborât de fapt sub 35%.

În cadrul ședinței de marți seara a luat cuvântul Florin Roman, liderul deputaţilor PNL, care a atras atenția că în sondaje se remarcă o tendinţă de scădere, în contextul în care liberalii au pierdut teren în domeniul comunicării online, zonă acaparată de USR şi PSD. Acesta a susținut că pe fondul crizei generate de coronavirus e posibil ca partidul de guvernământ să fi ajuns chiar la 32-33%, dând exemplu chiar sondajul BCS prezentat în urmă cu câteva zile de PSnews.ro.

" "
" "

În replică, premierul Orban a susţinut că nu există motive de îngrijorare și că într-un sondaj PNL ar fi în continuare la 40%, în altul la 38%, iar într-un al treilea sondaj liberalii ar avea 37%.

Sociologul Bruno Ștefan: PNL a pierdut peste 10 procente

Amintim că un nou sondaj de opinie, intitulat “Credinţă, sănătate şi politică în vremea pandemiei de COVID-19”, arată că PNL este cotat cu 31,3% din intenţia de vot pentru alegerile parlamentare, PSD cu 22,9% iar USR-PLUS cu 19,9%. O surpriză neaşteptată vine din partea PMP care se bucură în prezent de 6,7% din intenţia de vot.

În ceea ce priveşte intenţia de vot pentru candidatul la alegerile locale, topul este următorul: PNL 34%, PSD 25,8%, USR-PLUS 16,5%, PMP 6%, Pro România 5,8%, UDMR 4,2%, ALDE 2,1%.

“PNL a pierdut peste 10 procente faţă de ce avea la începutul anului. La începutul anului PNL avea 46% în sondaje. PSD este perdant în favoarea PRO România. PNL pierde şi în favoarea PMP. Câştigătorul cel mai important este USR, care a câştigat mai mult decât dublu în această perioadă. PMP a crescut foarte mult datorită declaraţiilor făcute de preşedintele Traian Băsescu. Practic, el a ridicat partidul. În perioada aceasta oamenii au avut nevoie de voci care par că stăpânesc un fenomen”, a declarat Bruno Ştefan pentru psnews.ro.

Sondajul a fost realizat în perioada 11-15 aprilie, pe un eşantion de 1.008 persoane, sub coordonarea sociologului Bruno Ştefan, a lui Eugen Galitu şi Călin Roşu. Finanţat de Asociaţia Tinerilor Împreună – IUSTUM, studiul are la bază interviuri realizate în 116 localităţi urbane şi rurale din toate judeţele ţării.

DETALII AICI: SONDAJ PNL continuă să conducă în intenția de vot. Creștere SURPRIZĂ pentru PMP. Cum stau celelalte partide

" "

2 comentarii la “Din culisele BPN al PNL: liderii liberali se tem că partidul a scăzut sub 35%

  1. Du-te mă d-aci, că n-au scăzut sub 35 % ! Dacă ești neutru, și vezi ce se întâmplă în România, „ nici nu poți ca să nu vezi ”, că au ajuns deja la 22 % !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *