Skip to content
Video

Dinamită la temelia dosarului Microsoft. Ecaterina Andronescu a primit vestea chiar de la DNA EXCLUSIV

mediafax.ro

Invitata ediției de marți a interviurilor video PSnews.ro a fost Ecaterina Andronescu, senator PSD și fost ministru al Educației Naționale.

Redactorul-șef al PSnews.ro, Marinela Angheluș, a ținut să clarifice o informație care a trecut razant pe lângă presa ultimelor zile și pe care senatorul PSD a menționat-o fugitiv în platoul de la Antena 3, în seara de 15 ianuarie, după CEx-ul în care Mihai Tudose și-a dat demisia din funcția de premier: DNA a clasat acuzațiile care o vizau pe Andronescu (abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani) în legătură cu așa-numitul dosar „Microsoft mare” (cel cu numeroși foști miniștri).

Ecaterina Andronescu a reluat informația privind clasarea acuzațiilor legate de ea, dar a evitat să facă precizări în ceea ce îi privește pe ceilalți ex-miniștri. În altă ordine de idei: senatorul de București a mărturisit cât de greu i-a fost – din 2014 până la primirea veștii de la DNA – să se confrunte cu niște acuzații care acum au picat încă de la faza incipientă (de parchet) a dosarului. Amintim că speța Microsoft legată de foștii guvernanți (atenție: NU lotul Cocoș!) nu a fost trimisă în judecată nici până în ziua de astăzi, la peste trei ani de la momentul în care DNA a anunțat punerea sub urmărire penală a foștilor titulari de la Educație, Comunicații, Finanțe și Secretariatul General al Guvernului (SGG).

„Aproape că mi-aș dori să nu mă fi pus să spun despre aceste lucruri, pentru că a fost o perioadă pe care am traversat-o strângând din dinți într-un fel. Știam că sunt nevinovată, știam că niciodată n-am făcut fapte care să mă pună sub degetul arătător în felul în care am fost pusă. Ca urmare, foarte greu am reușit să-mi găsesc resursele ca să trec peste această perioadă. A trecut, am primit într-adevăr această decizie de clasare a dosarului, dar toată povestea a durat trei ani și jumătate – o perioadă îngrozitor de lungă și pentru mine, și pentru familia mea, care fără îndoială era îngrijorată de ceea ce mi se întâmplă. Dar, când totul se termină cu bine, parcă îmi doresc în acest moment să uit ce a fost și să-mi imaginez că pentru un moment am visat urât și visul urât s-a terminat – m-am trezit și realitatea este cea pe care o știam eu”, a rememorat parlamentarul PSD.

Solicitată să precizeze motivul invocat de către DNA pentru clasare, Ecaterina Andronescu a răspuns: „Nu există probe care să mă fi pus sub semnul acuzării”. (Cu alte cuvinte, este vorba despre art. 16, alin. 1, lit. c din actualul Cod de procedură penală: „nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea”.)

„Vă rog să vă gândiți o dată că a fost o acuzație publică. Apoi, pe baza acestei acuzații (eram senator în 2014) s-a propus și mi s-a ridicat imunitatea parlamentară… Deci am trecut printr-o perioadă de care – chiar vă mărturisesc cu toată sinceritate – nu vreau să mai îmi amintesc”, a încheiat Andronescu.

Secvența este disponibilă în intervalul 17:00 – 19:06:

1 comentariu la “Dinamită la temelia dosarului Microsoft. Ecaterina Andronescu a primit vestea chiar de la DNA EXCLUSIV

  1. As dori sa aflu si cred ca si alte persoane ar fi interesate sa afle cine este mituitorul in dosarul MICROSOFT????
    Stim suma ca era 9 milioane de euro, stim ca banii au ajuns la Dorin Cocos, stim ca au fost implicate multe persoane politice afaceristi, ministri, dar nu stim cine a dat banii din partea MICROSOFT ??????

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *