Dîncu, despre candidatura lui Cîrstoiu: Aştept o decizie; deocamdată n-am auzit să se retragă

Vasile Dîncu / Sursă foto: Inquam Photos / Alexandra Pandrea
Sursă foto: Inquam Photos / Alexandra Pandrea

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Vasile Dîncu, a afirmat, luni, că deocamdată candidatul PSD PNL la Primăria Capitalei este Cătălin Cîrstoiu, iar acesta are timp până la alegeri să-şi facă o notorietate de 90%, menţionând că nu-l vede pe acesta ca pe un om care se retragă aşa de uşor.

Potrivit lui Dîncu, în cazul în care Cîrstoiu se va retrage, conducerea coaliţiei va hotărî ce se va face. Social-democratul a susţinut că Bucureştiul este un oraş atipic, marcat întotdeauna la alegeri de schimbări „bruşte, care uneori au avut şi rezultate”.

„Eu sunt din Cluj şi în acest moment tocmai mi-am lansat candidaţii pentru Cluj-Napoca. Nu ştiu ce se întâmplă la Bucureşti. O să vedem. Deocamdată, ştiu că este candidatul Partidului Social Democrat. N-am aflat să fie retras. Nu mă iau după zvonurile din mass-media. Aştept o decizie şi deocamdată n-am auzit partidul să îşi retragă această decizie”, a spus Dîncu, la Parlament, întrebat despre discuţiile din coaliţie privind retragerea candidaturii lui Cătălin Cîrstoiu la Primăria Capitalei şi dacă aceasta mai este potrivit în această cursă.

Întrebat care ar fi notorietatea candidatului Cîrstoiu acum, Dîncu a răspuns: „Notorietatea candidatului cred că a crescut mult în ultima vreme, inclusiv prin zvonul acesta – vorbindu-se tot timpul că se retrage creşte notorietatea, cu siguranţă”.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: