Dîncu, despre schimbarea premierului: „Există o presiune din teritoriu. Nu este vorba doar despre schimbarea unui om”

Dezbaterea „Reality Check – Informația în era inteligenței artificiale și a rețelelor sociale”, organizată de Biroul Parlamentului European în România, 20 februarie 2026. Inquam Photos / Mălina Norocea

Tensiunile din coaliția de guvernare se amplifică pe măsură ce se apropie votul decisiv din cadrul PSD, în care partidul ar putea decide dacă mai susține actuala formulă condusă de premierul Ilie Bolojan. Atât secretarul general al Guvernului, Ștefan Radu Oprea, cât și europarlamentarul Vasile Dîncu au vorbit despre presiunile din partid și posibilele schimbări, dar și despre contextul mai larg de securitate și rolul României în NATO, potrivit Adevărul.

PSD decide direcția: rămâne sau schimbă guvernarea

Liderii social-democrați spun că decizia finală va aparține partidului, printr-un vot extins.

Ștefan Radu Oprea a declarat:

„Am participat la reuniunile regionale ale PSD și majoritatea colegilor au susținut varianta de a rămâne la guvernare într-o nouă formulă. Vom vedea votul pe 20, pentru că doar atunci vom ști exact ceea ce își doresc colegii. Vor fi peste 5000 de oameni care vor decide. Împreună am hotărât să intrăm la guvernare, împreună vom lua decizia.”

Evenimentul a avut loc la Constanța, cu ocazia celebrării a 22 de ani de la aderarea României la NATO, organizat de Organizația Patronală a Industriei de Apărare.

La rândul său, Vasile Dîncu a confirmat că există nemulțumiri în partid și presiuni pentru schimbare:

„Există o presiune din teritoriu pentru schimbare, pentru a schimba contractul politic în care am intrat. Nu este vorba doar despre schimbarea unui om, ci despre schimbarea configurației și a relațiilor interne, pentru că Partidul Social Democrat n-a reușit să-și impună o serie de programe sociale și un program de relansare economică.”

Scenariile privind sprijinul pentru premierul Bolojan, evitate oficial

Deși în spațiul public se discută despre retragerea sprijinului pentru premier, liderii PSD evită să confirme un astfel de scenariu.

Ștefan Radu Oprea a spus:

„Este mult prea devreme să vorbim despre scenarii. Vedem pe 20 ce hotărâm împreună toți colegii. Eu ocup o funcție la propunerea partidului, iar dacă se va decide un lucru, îl voi respecta.”

La rândul său, Vasile Dîncu a precizat:
„Nu știm care va fi votul colegilor. Va fi o decizie comună cu colegii din teritoriu, nu una luată doar la București.”

În ceea ce privește variantele vehiculate, precum renegocierea coaliției sau schimbarea premierului, Dîncu le consideră premature:
„Sunt mai degrabă mișcări de șah gândite de analiști, nu opțiuni discutate în partid.”

Mesaje despre NATO și securitate

Declarațiile vin într-un context marcat de discuții privind securitatea și rolul României în cadrul NATO.

Ștefan Radu Oprea a declarat:
„Atunci când ești membru al unei alianțe, trebuie să ai și o contribuție. Cea mai bună contribuție este capacitatea noastră de descurajare a conflictelor. Avem o oportunitate, dar timpul nu ne este prieten.”

Vasile Dîncu a subliniat provocările actuale ale alianței:
„Astăzi suntem într-o situație dificilă, parcă pilonul politic al NATO slăbește, dar cel militar rămâne foarte important. România este un pilon important al NATO și un furnizor de securitate în această zonă.”

El a mai adăugat despre relația Europa–SUA:
„Cred că spiritul euroatlantic înseamnă că atât Europa are nevoie de NATO, cât și NATO are nevoie de Europa. Politicienii trec, NATO rămâne.”

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: