Skip to content
Puterea Știrilor Video

Dîncu nu dă șanse prea mari scenariului alegerilor anticipate. Ce spune Constituția

Inquam Photos / Octav Ganea

Vasile Dîncu nu dă șanse prea mari scenariului organizării alegerilor anticipate. Invitat în studioul Puterea Știrilor, preşedintele Consiliului Naţional al PSD a precizat că „nu crede foarte mult că se va ajunge la alegeri anticipate în România pentru că această situație ar putea fi rezolvată mult mai simplu”. Social-democratul a susținut că formarea unei noi majorități parlamentare reprezintă una dintre soluții „dacă președintele va simți că nu se mai poate”.

„Suntem pe la 5-6 (n.r -întrebat cât de mult crede că se va ajunge la alegerile anticipate, pe o scară de la 1 la 10). Nu cred foarte mult să ce va ajunge pentru că această situație ar putea fi rezolvată mult mai simplu. Se poate forma o nouă majoritate, dacă se va ajunge în criză și președintele va simți că nu se mai poate. În această situație s-ar putea găsi soluții raționale. USRPLUS vrea la guvernare, dar nu vrea cu Florin Cîțu premier (…)

Toate partidele își doresc să fie la Putere, doar că unele la un moment dat nu pot să guverneze și pleacă în condiții în care nu mai poate funcționa o colaborare. Altfel, cu sau fără alegeri anticipate, sunt posibile majorități puternice în România. Sigur, ar trebui și puțină raționalitate din partea politicienilor, adică politicienii ar trebui să înțeleagă că în orice condiții interesul public trebuie să primeze interesului de partid. România este mai importantă decât orice partid. România este mai importantă decât PNL, PSD, USRLUS, orice partid. Mai ales în situații de criză acest lucru devine evident. Oamenii înțeleg asta. Această centrare pe bătălia politică a fost înainte pe funcții, acum este pe bani. Populația nu mai suportă acest tip de comportament politic”, a declarat Vasile Dîncu la Puterea Știrilor.

Amintim că președintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat duminică, în cadrul unei conferințe de presă, că PSD va vota moțiunea depusă de USR PLUS și AUR dacă aceasta va ajunge la vot, în plen, dar numai în contextul în care există perspectiva unor alegeri anticipate.

Dacă moțiunea alianței USR AUR va ajunge la vot, în plen, atunci PSD o va vota. Dar nu să se întoarcă Barna în Guvern și Ghinea, să nenorocească PNRR-ul, ci vom merge până la capăt, alegeri anticipate. Prin urmare, alianța USR AUR trebuie să susțină acest demers. Dacă moțiunea alianței USR AUR nu ajunge la vot în plen suntem dispuși să vorbim cu USR și AUR, să convenim un text al moțiunii, să semneze moțiunea pentru a avea cele 234 de voturi și în 10 minute o depunem. Guvernul Cîțu trebuie să plece”, a declarat Marcel Ciolacu.

Cum pot fi organizate alegerile anticipate în România

Alegerile parlamentare anticipate au ca efect scurtarea mandatului parlamentar şi pot fi declanşate la iniţiativa preşedintelui României, în baza articolului 89 din Constituţia României.

Astfel, preşedintele poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea guvernului, în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură.

Pentru a se ajunge la o solicitare de învestitură în Parlament, Guvernul în funcţie trebuie să îşi dea demisia sau să fie demis în urma unei moţiuni de cenzură.

Decizia preşedintelui de a declanşa alegeri înainte de termen este precedată de consultarea sa cu preşedinţii celor două camere şi a liderilor grupurilor parlamentare.

Constituţia României prevede trei interdicţii cu privire la dizolvarea parlamentului. Prima se referă la faptul că, în cursul unui an, dizolvarea Parlamentului este permisă o singură dată. A doua interdicţie constă în faptul că în ultimele şase luni de mandat prezidenţial, preşedintele nu poate dizolva parlamentul. A treia condiţie prevede că parlamentul nu poate fi dizolvat în timpul stării de mobilizare, de război sau de urgenţă, se arată în volumul „Constituţia României revizuită.

2 comentarii la “Dîncu nu dă șanse prea mari scenariului alegerilor anticipate. Ce spune Constituția

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *