Skip to content
Politică

Dîncu, primul tehnocrat ce-l părăsește pe Cioloș și face ochi dulci PSD-ului

www.timponline.ro

Vicepremierul Vasile Dîncu (ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice) este primul tehnocrat care îl părăsește pe premierul Dacian Cioloș după eșecul electoral al PNL, ba mai mult: deja face ochi dulci PSD-ului.

Ideea a fost exprimată – chiar dacă nu cu subiect și predicat – în declarațiile de duminică seară ale sociologului, oferite pentru Agerpres.

Guvernantul a afirmat că votul de duminică arată „o schimbare de climat”, că oamenii nu mai votează negativ, ci, în acest caz, pozitiv, pentru un proiect.

„Cred că este un vot care arată câteva lucruri care sunt importante pentru România și sper că cei care se ocupă cu politica vor înțelege semnificația acestui vot. În primul rând, este un vot care arată o schimbare de climat. Dacă toată lumea spunea că în România se votează numai din respingere, negativ, ce s-a văzut acum a fost un vot pozitiv. N-a fost un vot negativ, ci un vot pentru un proiect”, a spus Vasile Dîncu.

Potrivit acestuia, cele două partide mai mari, PSD și PNL, au avut strategii diferite.

„Alegerile au fost diferite. PSD și Liviu Dragnea au avut un proiect, un proiect de guvernare, un proiect de buget și ceilalți au venit pe vot negativ, pe încercarea de a cultiva frica, frica de comunism, de ruși, de alte lucruri. (…) În al doilea rând, cred că este pentru prima dată — și acesta este meritul lui Liviu Dragnea — când PSD reușește să facă un asemenea scor. Sigur că dacă nu ar fi avut voturi care s-au pierdut la un alt partid, ar fi fost probabil și mai mare. Dar este un vot fără precedent pentru stânga din România. Eu cred că este pentru prima dată când partidul a avut unitate, în jurul liderului s-a creat o echipă, chiar o echipă mai tânără, cu oameni necunoscuți. Multă lume a zis că nu sunt destule personalități, dar eu cred că a trecut vremea partidelor cu echipe grele de lideri, eu cred că oamenii încep să se uite la rezultate, la proiecte și acesta este un lucru foarte important”, a explicat Dîncu.

Pe de altă parte, Vasile Dîncu a zis că a fost și o greșeală a dreptei că s-a fărâmițat și că a mers pe un singur om.

„A fost vorba și de o greșeală foarte mare din partea dreptei din România, care a ales calea fragmentării excesive și acest lucru a făcut-o să piardă foarte multe voturi. A ales, de asemenea, să meargă pe asocierea cu un singur om și nu pe un program în care să-și arate o viziune despre viitorul României sau despre România. Este din nou o dovadă că în ultima vreme politicienii vor trebui să se uite mult mai atent la strategii, să-și testeze mult mai bine strategiile, să apeleze la cercetări. A te uita la like-urile de pe Facebook și a considera că acesta este un feedback politic eficient și suficient cred că s-a dovedit că este o mare greșeală”, a susținut Vasile Dîncu.

1 comentariu la “Dîncu, primul tehnocrat ce-l părăsește pe Cioloș și face ochi dulci PSD-ului

  1. Cat decurand pnl-ul va trece , PRIN ABSORBTIE la pmp, in barca gaurita a cameleonului pirato – femer . Atunci sa-i vezi pe „vaslasii” lui Bratianu si pe dl. medic neurolog cum dau la vasle, cu tot trecutul lor istoric liberal .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *