Diplomatul român Cosmin Dinescu a fost ales de UE să conducă Misiunea Uniunii Europene în R. Moldova

Sursa foto: EUNEIGHBOURSEAST.EU

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a salutat joi alegerea actualului ambasador al României la Vilnius, Cosmin Dinescu, în funcţia de Şef al Misiunii UE în R. Moldova (EU Partnership Mission – EUPM), în urma unui proces de selecţie organizat la nivelul Serviciului European de Acţiune Externă în ultimele săptămâni. Cosmin Dinescu, în prezent ambasadorul României în Lituania şi Letonia, a candidat pentru această poziţie alături de alte şapte persoane.

Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, decizia de creare a Misiunii a fost luată la Consiliul Afaceri Externe (CAE) din 24 aprilie 2023, înfiinţarea acesteia fiind puternic susţinută de România.

„EUPM, desfăşurată egida Politicii de Securitate şi Apărare Comună (PSAC) a Uniunii Europene, este prima misiune civilă a UE în R. Moldova şi constituie o reuşită a implicării constante şi insistente a României şi a MAE pentru creşterea profilului Republicii Moldova pe agenda Uniunii şi consolidarea securităţii şi rezilienţei acestei ţări. Misiunea va funcţiona pentru o perioadă iniţială de doi ani. Decizia de alegere a diplomatului român în această funcţie a fost anunţată de Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate Josep Borrell, fiind comunicată ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu”, transmite MAE.

„Suntem mândri că un coleg de-al nostru, un foarte bun profesionist şi un diplomat cu experienţă, va conduce prima misiune PSAC civilă a UE în R. Moldova, care îşi propune să susţină Chişinăul în domenii-cheie ale concretizării parcursului său european, cu accent pe consolidarea rezilientei şi securităţii R. Moldova. Alegerea lui Cosmin Dinescu în această funcţie deosebit de importantă la nivelul UE confirmă atât valoarea candidatului României, cât şi rolul-cheie al ţării noastre în susţinerea R. Moldova pe toate palierele, mai ales pe calea europeană şi pe realizarea reformelor democratice.

În acelaşi timp, această reuşită este şi rezultatul eforturilor politico-diplomatice intense din ultima perioadă ale diplomaţiei române la nivel de lucru, dar şi ministerial, atât la Bruxelles, cât şi în capitalele statelor membre UE. A fost astfel confirmat, încă o dată, profilul României de stat membru UE responsabil, inclusiv în domeniul Politicii de Securitate şi Apărare Comună şi cu un rol esenţial în sprijinul consolidării rezilienţei şi securităţii R. Moldova,” a declarat ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu.

MAE reaminteşte că, la începutul acestei săptămâni, la Consiliul Afaceri Externe, la care a participat ministrul Bogdan Aurescu, diplomaţia română a reuşit să obţină, pe lângă decizia de creare a EUPM, acordul politic pentru crearea unui nou regim de sancţiuni, propus de ministrul român de externe la 20 februarie, privind persoanele şi entităţile care acţionează pentru destabilizarea R. Moldova.

Cosmin Dinescu, în prezent ambasadorul României în Lituania şi Letonia, a candidat pentru această poziţie alături de alte şapte persoane.

Cosmin George Dinescu, diplomat de carieră cu gradul de ambasador, are o experienţă de două decenii şi jumătate în serviciul diplomatic românesc, atât în cadru bilateral, cât şi multilateral. De-a lungul carierei sale, Cosmin Dinescu a fost secretar general al MAE, ambasador în Republica Croaţia (2010-2016), director general pentru afaceri juridice, co-agent al României în cazul din faţa Curţii Internaţională de Justiţie privind Delimitarea Maritimă în Marea Neagră, reprezentant supleant al României la Comisia Dunării, preşedinte al celei de-a 18-a sesiuni a Comisiei Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Prevenirea Criminalităţii şi Justiţie Penală (2009).

Prin această numire, România deţine poziţia de şef în două misiuni UE sub egida PSAC. Pe lângă poziţia la EUPM, ţara noastră deţine şi poziţia de şef al misiunii EUBAM-Rafah.

Activităţile Misiunii se vor concentra pe consolidarea capacităţilor, inclusiv posibilitatea de implementare de către EUPM a recomandărilor din evaluările privind riscurile ameninţărilor hibride în R. Moldova.

EUPM va fi, totodată, un instrument deosebit de util pentru pregătirea accelerată a R. Moldova pentru aderarea la UE. Misiunea va sprijini, de asemenea, ameliorarea şi depăşirea vulnerabilităţilor accentuate ale R. Moldova, în contextul presiunilor crescute la care este supusă din partea Federaţiei Ruse. Astfel, Misiunea UE va contribui la creşterea rezilienţei în sectorul de securitate, precum şi în combaterea ameninţărilor hibride, cibernetice şi a dezinformării, în acord cu nevoile exprimate de Chişinău şi susţinute puternic de România.

Mandatul acesteia vizează trei zone prioritare de acţiune: securitate cibernetică/combaterea ameninţărilor hibride şi a dezinformării: i) combaterea dezinformării online şi sprijinirea comunicării strategice a instituţiilor-cheie; ii) furnizarea de instrumente analitice care să monitorizeze infrastructura cibernetică; iii) elaborarea de protocoale unitare care să faciliteze un răspuns coerent la incidentele cyber; Consolidarea structurilor de gestionare a crizelor axate pe securitatea internă (MAI) prin sprijinirea centrului de răspuns la criză al MAI pentru un răspuns coordonat la nivel inter-instituţional în situaţiile criză. „Celula de Proiecte a misiunii, considerată esenţială de R. Moldova, va acoperi dimensiunea de echipamente/consolidare a capacităţilor, în plus faţă de partea de consultanţă”, mai arată MAE.

Uniunea Europeană va trimite o misiune civilă în R. Moldova „pentru a spori rezistenţa sectorului de securitate al ţării” şi pentru a o ajuta facă faţă ameninţărilor hibride, inclusiv atacuri cibernetice, acţiuni de manipulare şi dezinformare prin media şi „ingerinţe străine”, arată un comunicat al Consiliului UE.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: