Director IRES, despre scandalul Securitate-Antonescu: Scurgere de informaţii ilegală şi suspectă

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Candidatul Coaliţiei, Crin Antonescu, a fost acuzat că ar fi colaborator al Securităţii, pentru că în 1987 a dat o declaraţie despre un prieten prins în timp ce încerca să ajungă în Occident. CNSAS a venit imediat cu precizări: Crin Antonescu nu a fost nici agent, nici colaborator, deci nu a făcut poliţie politică, însă – da – declaraţia a existat, dar Antonescu nu i-a adus niciun prejudiciu colegului său şi nu a turnat nimic de rău despre acesta. Declaraţia a fost secretizată conform legii, dacă nu este parte dintr-un proces în curs, mai puncteaza membri CNSAS. Noi am analizat întreaga situaţie alături de Dan Jurcan, sociolog şi director cercetare IRES. 

Antonescu a recunoscut că a dat respectiva declaraţie pe vremea când era profesor de istorie în Tulcea. Un coleg şi prieten al său a plecat în Bulgaria, cu intenţia să ajungă în Austria. Dar, înainte de a pleca, i-a lăsat lui şi altor câtorva apropiaţi nişte obiecte personale.

Fugarul a fost capturat în ţara vecină, adus în România şi băgat în arest. Crin Antonescu spune că acela a fost momentul în care a fost convocat la Securitate, ca să povestească dacă ştia că prietenul său intenţiona să ajungă în Occident. Candidatul Coaliţiei a menţionat că ştie doar de excursia în Bulgaria, iar asta a fost tot.

Prietenul lui Antonescu fugit ulterior în Canada a declarat că Antonescu a fost singurul care ştia şi de a doua tentativa de a fugi din ţară şi nu a spus nimănui, ca atare şi-a putut materilaliza visul de a ajunge în exil, iar în Canada trăieşte şi acum.

CNSAS spune că dacă Antonescu va depune o cerere scrisă să-şi vadă declaratia, să aibă acces la ea, poate ulterior să o şi arate public. Instituţia nu are cadrul legal să facă aşa ceva fără semnătura lui Antonescu.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: