Skip to content
Justitie

Director la APIA, reţinut de DNA: El ar fi pretins de la o persoană 2.000 de euro pentru a-i angaja fiica în structura centrală a instituției

Facebook/DNA

Directorul general adjunct al APIA, Bogdan Dumitraşcu, a fost reţinut de DNA, sub acuzaţia de luare de mită. El ar fi pretins de la o persoană 2.000 de euro pentru a-i angaja fiica în structura centrală a instituţiei, fiind prins în flagrant când primea prima tranşă din bani.

”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Constanţa au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 21 decembrie 2021, a inculpatului DUMITRAŞCU BOGDAN DUMITRU, director general adjunct al Agenţiei pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (A.P.I.A.), în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de luare de mită”, a transmis, miercuri, DNA.

În ordonanţele procurorilor se arată că, la data de 10 decembrie 2021, inculpatul Dumitraşcu Bogdan Dumitru, ar fi pretins de la o persoană (martor în cauză) suma de 2.000 euro pentru a o angaja pe fiica acesteia în cadrul A.P.I.A. – Structura Centrală şi, ulterior, să o transfere la o agenţie judeţeană, situaţie ce o avantaja din punctul de vedere a domiciliului.  Cu aceeaşi ocazie, inculpatul ar  mai fi precizat că dorea ca banii să-i remişi în două tranşe respectiv înainte şi după angajare.

”În contextul menţionat mai sus, la data de 21 decembrie 2021, inculpatul Dumitraşcu Bogdan Dumitru ar fi primit o primă tranşă, în valoare de 5.000 lei (echivalentul a 1.000 euro), ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante. Inculpatului Dumitraşcu Bogdan Dumitru i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală”, a mai transmis DNA.

Miercuri, bărbatul urmează să fie prezentat Tribunalului Constanţa cu propunere de luare a măsurii arestării preventive pentru 30 de zile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *