Skip to content
Politică

Directorul adjunct al Operei București, suspendat pana la incheierea procesului in care e vizat

Conducerea Operei Naţionale Bucureşti (ONB) a dispus suspendarea contractului individual de muncă al Alinei Moldovan, director general adjunct în cadrul ONB, până la încheierea procesului în care este vizată aceasta, informează Ministerul Culturii, potrivit antena3.ro.

În luna iunie, directorul suspendat al Operei Naţionale Bucureşti, Răzvan Ioan Dincă, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu şi fals în declaraţii. Alături de acesta au fost trimişi în judecată şi alţi angajaţi şi colaboratori ai ONB.

Astfel, procurorii Parchetului Judecătoriei Sectorului 1 îi acuză de Răzvan Ioan Dincă, director general al Operei Naţionale, suspendat din funcţie, Alina Moldovan, director general adjunct, Georgeta Petrescu, director economic, Mădălina Gabriela Iacob, şef Birou achiziţii publice, şi Sebastian-Eduard Grigore, coordonator echipă tehnică şi administrativă, de mai multor infracţiuni de abuz în serviciu, fals în declaraţii şi conflict de interese.

În acelaşi dosar, Demeter Andras, fost secretar de stat în Ministerul Culturii şi fost preşedinte-director general al Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR), în prezent membru în Consiliul de Administraţie al SRR, va fi judecat pentru conflict de interese.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *