Directorul Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB), Oana Gabriela Sivache, a afirmat că în curând se va ajunge în situaţia de a nu mai putea asigura continuitatea actului medical din lipsă de personal, subliniind că spitalele nu mai au suficienţi medici. Ea a declarat că Guvernul trebuie să protejeze sănătatea publică, iar acum o pune în pericol.
Oana Gabriela Sivache a transmis, joi, printr-o postare pe pagina sa de Facebook, că de cel puţin şase luni încearcă, împreună cu echipa Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, depăşirea unor obstacole.
“Am făcut asta instituţional, în linişte, considerând că deciziile eronate se pot îndrepta, că o să găsim înţelepciunea, indiferent de funcţii, să colaborăm spre binele pacienţilor. Am considerat că toţi ne dorim acelaşi lucru – să ne uităm în ochii pacienţilor cu empatie, dar mai ales cu liniştea că am făcut tot ce era necesar pentru ca ei să primească ajutorul de care au nevoie în spitale. Vorbesc zilnic cu managerii unităţilor sanitare ASSMB. Intru zilnic măcar într-un spital şi nu fac asta pentru poze, ci pentru a-mi menţine raportarea la situaţia reală. Nu emit, deci, păreri de la distanţă. Sănătatea nu a mai trăit o astfel de criză în ultimii ani”, a afirmat directorul ASSMB.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News