Skip to content
Politică

Directorul Institutului „Elie Wiesel“, reacție virulentă după declarația lui Ilan Laufer: Emoţională, cu mult iz politic şi atâta tot

PSnews.ro

Directorul Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“, Alexandru Florian consideră că declaraţia lui Ilan Laufer, care l-a acuzat pe şeful statului de antisemitism, este emoţională, cu mult iz politic şi atâta tot, iar atitudinea preşedintelui Klaus Iohannis în privinţa Holocaustului a fost recunoscută inclusiv printr-o distincţie acordată de American Jewish Committee.

Eu cred că pe de o parte este o reacţie emoţională a domnului Laufer şi probabil nimeni nu se aştepta, sau foarte puţină lume se aştepta, ca drumul său spre o poziţie de înaltă demnitate publică să fie frânat brusc şi atunci a avut această reacţie zic eu emoţională. Iar pe de altă parte mesajul cred că se înscrie în tonul ridicat al dialogului care este între cele două palate de mai multă vreme, pentru că domnul Laufer pe de o parte recunoaşte că preşedintele atunci când a respins cererea cel puţin public nu a motivat-o, nu a prezentat motivele reale, după care îşi spune că el consideră că refuzul s-ar datora unui act de antisemitism – deci este o construcţie, o speculaţie a domnului Laufer“, a afirmat Alexandru Florian.

El a subliniat că atitudinea lui Klaus Iohannis în ceea ce priveşte memoria victimelor Holocaustului din România a fost recunoscută de o importantă organizaţie evreiască americană, American Jewish Committee, care anul trecut i-a conferit şi o distincţie.

„Paradoxal, atât Preşedinţia, cât şi Guvernul sunt coautori în proiectul naţional de constituire a Muzeului Naţional de Istorie a Evreilor din România şi a Holocaustului, proiect pe care Guvernul României ne-a mandatat pe noi, Institutul Elie Wiesel să-l punem în practică. Aşa încât eu consider că este o declaraţie cu mult iz politic şi atâta tot, nu trebuie să ne îngrijoreze. Atâta timp cât această declaraţie este o declaraţie cu caracter politic, dată într-o anumită stare de emoţie puternică, nu cred că are un impact“, a precizat Alexandru Florian, potrivit News.ro

Ilan Laufer a declarat, marţi seara, la sediul PSD, că preşedintele Klaus Iohannis a respins numirea sa în funcţia de ministru al Dezvoltării din antisemitism, el acuzându-l pe şeful statului că acesta este un gest dintr-un lung şir de acţiuni antisemite.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *