Skip to content
Politică

Directorul medical al Spitalului din Reșița, candidat la Camea Deputaților: Dezvoltăm Caraş-Severinul, sloganul său

Vicepreședintele PSD, Mihai Tudose afirmat că imaginile din spitalul de Boli Infecțioase din Reșita, unde bolnavii erau ţinuţi pe jos, dezbrăcaţi, reflectă modul în care înțeleg liberalii să facă administrație, directorul medical Jaro Norbert Marșalic fiind candidat la Camera Deputaţilor.

Eu azi am aflat că directorul medical e pe afiș cu Vela. Așa fac ei administrație în spitale… Aceștia sunt oamenii noi ai PNL. Director medical…omul e ocupat cu campania electorală, ce să știe el că mortul stă aruncat aiurea în sac de plastic. E de vină PSD, așa e? Iar Direcția de Sănătate Publică ce-a păzit, tot a PSD e și aia” a spus Tudose, la B1TV.

Eu am fost pentru 6,5 luni premier și, atât cât am fost, am încercat să fac ceva. Cel puțin documentațiile pentru accesarea fondurilor europene pentru cele 3 spitale regionale de urgență le-am lăsat pe masă, gata finalizate. Ei sunt de un an la guvernare, de ce nu au făcut mai mult? În ultimele 7 zile, haoticii de la guvernare, domnu Cîțu, a împrumutat 3 miliarde de euro, 2,5 miliarde de pe piețe internaționale și 5 miliarde pe piața internă. Apoi imediat au ieșit să se laude că au luat alte 3 miliarde de la Comisia Europeană. Numai că ce n-au zis e că și ăia sunt tot bani împrumutați. Deci, în câteva zile, 6 miliarde de euro. Dumnezelule, păi nimeni nu s-a mai împrumutat atât. Când ai deficit așa acoperi, cu împrumuturi, problema este că ăștia  s-au împrumutat cât au împrumutat toate guvernele la un loc. Și nu se vede unde sunt banii, că pensiile nu le-au mărit, alocațiile nu le-au dublat, măști n-au produs, probabli îi țin pentru pomeni la primăriile PNL” a mai spus Tudose.

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița s-au autosesizat, miercuri, în cazul pacienților internați la Spitalul de Boli Infecțioase, care erau lăsaţi pe holurile spitalului, dezbrăcaţi.

Deputatul PNL Florin Roman a precizat că din punctul său de vedere nu contează de la ce formațiune politică este directorul medical și că acesta trebuie să răspundă: „Nu mă interesează de la ce partid este. Atâta timp cât actul medical nu merge și nu este în regulă poate fi de la orice partid. Știu ce vreți să ziceți, că e membru PNL, dar pentru mine oamenii din aceste funcții n-au culoare politică. Nu vă dau exemplul Spitalului din Alba, care super în regulă, dar vă spun că am văzut spitale bine gestionate și sub administrații locale PSD, cum e cel din Bistriția sau din Baia Mare. Nu cred că la Reșița numai directorul actual este de vină, ci absolut toți cei care au trecut pe acolo sunt responsabili și trebuie să răspundă”.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *