Skip to content
Social Știri

Directorul școlii din județul Iași în care a murit copilul de 3 ani a fost demis

Directorul şcolii din judeţul Iaşi unde a murit un copil de 3 ani a fost demis. Acesta era responsabil pentru siguranţa elevilor, spun reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Iaşi. Directorul este acuzat de neglijenţă gravă, după ce băiatul a căzut în fosa septică al cărei capac din tablă era ruginit şi îndoit.

Consiliul de administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi s-a reunit, iar membrii au votat în unanimitate demiterea directorului. Este vorba de o neglijenţă gravă, cu siguranţă nu a fost asigurată securitatea elevilor în perimetrul şcolii. Siguranţa elevilor este în mod cert responsabilitatea directorului”, a declarat Sabina Manea, purtătorul de cuvânt al ISJ Iași, scrie digi24.ro.

Băiatul urma să meargă la grădiniţă abia din toamnă, dar conducerea şcolii îi convinsese pe părinţi să-l aducă la cursuri, ca să se obişnuiască.

A fost găsit abia la două ore după ce fratele său mai mare i-a anunţat pe dascăli că nu ştie unde este. Fosa septică în care a căzut fusese construită, cu 11 ani în urmă, chiar de tatăl copiilor, şi era acoperită cu un capat de tablă ruginită.

Poliţiştii au deschis în acest caz un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *