Directorul SRI, Eduard Hellvig, și-a dat demisia

Directorul SRI, Eduard Hellvig
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

UPDATE 13:12

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, luni, că a luat act de retragerea din funcţie a directorului Serviciului Român de Informaţii, Eduard Hellvig, al cărui mandat a marcat restaurarea credibilităţii SRI şi modernizarea consistentă a instituţiei pe care a condus-o. El spune că directorul Eduard Hellvig lasă, astfel, în urmă o instituţie reformată, pregătită structural pentru viitor, adaptabilă şi suplă în raport cu realităţi operaţionale în continuă schimbare şi anunţă că în semn de înaltă apreciere pentru întreaga activitate la conducerea Serviciului Român de Informaţii, a decis decorarea acestuia cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Comandor.

„Am luat act de retragerea din funcţie a directorului Serviciului Român de Informaţii, domnul Eduard Hellvig, al cărui mandat a marcat restaurarea credibilităţii SRI şi modernizarea consistentă a instituţiei pe care a condus-o. Serviciul Român de Informaţii a redevenit o instituţie ghidată de principiile democratice ale separaţiei puterilor în stat, activitatea sa desfăşurându-se astăzi în interiorul limitelor trasate de Constituţie şi concentrându-se pe misiunile sale definite clar de legislaţia în materie de securitate naţională”, arată şeful statului în mesaj.

Preşedintele menţionează că „pe perioada mandatului lui Eduard Hellvig, s-a realizat transformarea instituţională completă la nivel local şi central a SRI”.

„Prin cele două proiecte principale, REGIO şi CENTRIO, s-a modificat structural maniera în care Serviciul Român de Informaţii se raportează la operaţiuni – mai profesionist, mai integrat şi mai puţin birocratic. Tot sub conducerea Directorului Eduard Hellvig s-a produs şi predarea integrală către CNSAS a dosarelor preluate de SRI de la fosta Securitate şi s-a încheiat astfel un proces complex de aplicare a legii şi de redare către cetăţenii români a dreptului de a avea acces la studierea arhivei fostei Securităţi”, spune preşedintele.

Klaus Iohannis mai arată că„activitatea SRI din ultimii ani s-a bucurat, totodată, şi de recunoaşterea partenerilor euroatlantici, datorită proiectelor de cooperare pe care instituţia le-a desfăşurat în lumea serviciilor de informaţii”.

„La acest final de mandat, SRI este o instituţie bazată pe valori solide, pe un colectiv profesionist şi performant, precum şi pe un set corect de principii ale activităţii. Directorul Eduard Hellvig lasă, astfel, în urmă o instituţie reformată, pregătită structural pentru viitor, adaptabilă şi suplă în raport cu realităţi operaţionale în continuă schimbare. În semn de înaltă apreciere pentru întreaga activitate la conducerea Serviciului Român de Informaţii, am decis decorarea domnului Eduard Hellvig cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Comandor”, mai spune preşedintele Klaus Iohannis în mesaj.

UPDATE 12:58

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat luni decretul privind conferirea Ordinului Naţional Steaua României în grad de Comandor directorului Serviciului Român de Informaţii, Eduard Hellvig. Decretul a fost publicat în Monitorul Oficial.

Potrivit decretului de conferire a Ordinului Naţional Steaua României în grad de Comandor domnului Hellvig Eduard Raul, director al Serviciului Român de Informaţii, această distincţie a fost acordată „în semn de apreciere pentru excepţionala implicare în r3eformarea şi consolidarea pe baze moderne a Serviciului Român de Informaţii, ca structură permanent adaptată şa noile cerinţe şi provocări de securitate, contribuind la recunoaşterea excelenţei acestei instituţii de securitate a statului român, în cadrul comunităţii interne şi internaţionale de informaţii”.

Decretul a fost publicat în Monitorul Oficial şi este contrasemnat şi de premierul Marcel Ciolacu.

UPDATE 12:00

Eduard Hellvig și-a anunțat demisia din funcția de director al SRI. Hellvig a spus că a discutat cu președintele Klaus Iohannis despre acest lucru și l-a informat și pe președintele comisiei parlamentare de control a SRI.

„Pietrificarea în funcţie nu este bună. Ea poate duce la setarea de obiective greşite pentru instituţie, la confundarea funcţiei cu persoana care o deţine. Nu vreau să evit abordarea frontală a unui subiect legitim dezbătut în spaţiul public. Nu cred că este bine pentru democraţie ca o persoană să concentreze expunerea la informaţie secretă pentru un timp îndelungat.

Consider că din moment ce mi-am atins obiectivele propuse, nu există nicio raţiune să continui să ocup această funcţie. Am reuşit restructurarea instituţiei, am promovat o nouă generaţie în funcţiile de conducere şi am pus la dispoziţia societăţii informaţii din Arhivele Fostei Securităţi”, a spus Hellvig, într-o declarație de presă.

Ce a declarat:

SRI a transmis în 23 iunie raportul de activitate pe anul 2022 către Comisia de control.

Raportul prezintă inclusiv instrumente pentru ca SRI să devină mai adaptabil realităților actuale.

SRI s-a transformat major în acest an, ca să poată acționa mai eficient pentru a proteja România.

Suntem la finalul unui proces foarte important de reconfigurare a tuturor componentelor SRI.

A fost un proces menit să asigure un sistem conceptual de securitate integrat.

Documentul detaliază finalizarea cu succes a două proiecte majore, Regio și Centrio. Prin aceste două proiecte, SRI a devenit o instituție modernă, suplă și debirocratizată.

Regio a început în 2017 și a avut ca obiectiv reorganizarea regională a instituției. Nu mai avem azi 41 de instituții în miniatură. Avem un lanț de comandă scurtat, cu o flexibilitate accentuată.

Regio a însemnat transformarea din temelii a unităților centrale în raport cu o idee simplă: operațiunile pe primul loc. Acest lucru a implicat asigurări legate de menținerea în matca legală și constituțională. Rezultatele bune au apărut deja. Direcțiile strategice pe care le-am urmărit funcționează cu succes.

Modernizarea s-a făcut la pachet cu alți pași, care au însemnat separarea de moștenirea fostei securități, predarea completă a arhivelor către CNSAS, un gest care am sperat că va fi preluat și de alte instituții, un lucru care nu s-a întâmplat.

Nu putem mereu cere generațiilor viitoare să rezolve problemele pe care noi nu le-am rezolvat. Este momentul să constat că obiectivele pe care mi le-am propus au fost îndeplinite.

Prin urmare, pot să închei etapa de viață pe care am parcurs-o în fruntea SRI. Am discutat deschis acest lucru cu președintele.

Este o cutumă greșită la noi că cei care dețin funcții de putere să nu plece din ele decât în ultima clipă. Cred că e nevoie de un asemenea pas.

E un gest de sănătate democratică. Este sănătos pentru democrație, pentru echilibrul puterilor în stat ca un director de serviciu să aibă un mandat limitat în timp.

Funcția de director oferă acces la un volum semnificativ de informații sensibile.

Închei această etapă cu satisfacția că am făcut lucruri bune pentru cetățeni, pentru România și pentru SRI.

Am promovat o nouă generație în funcțiile de conducere.

Starea serviciului e acum semnificativ mai bună decât în urmă cu 8 – 9 ani.

Îmi exprim aprecierea față de profesioniștii din SRI.

Cred că viitorul SRI va fi unul bun dacă instituția se ferește de greșelile și abuzurile trecutului, dacă își menține traseul democratic.

Declarația de azi e ultima în calitate de director al SRI.

Știrea inițială

Directorul SRI, Eduard Hellvig, va susține o declarație de presă, luni, la ora 12.00.

„Astăzi, la ora 12.00, directorul Serviciului Român de Informații, domnul Eduard Hellvig, va susține o declarație de presă la sediul central al SRI”, a anunțat Biroul de presă al instituției.

Cine este Eduard Hellvig

În perioada 1998-2000 a fost, pe rând, consilier politic al fostului vice-președinte PNL Horia Rusu și al Ministrului de Interne Constantin Dudu Ionescu, precum și consilier al candidatului la președinția României Mugur Isărescu.

În 2004 a fost ales deputat de Bihor în Parlamentul României, în timpul mandatului fiind secretar al Comisiei pentru Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională și membru al Adunării Parlamentare a NATO.

Eduard Hellvig a fost ales în anul 2006 să facă parte din primii europarlamentari ai României, perioadă în care a făcut parte din Comisia de Comerț Internațional (INTA) și Subcomisia pentru Securitate și Apărare (SEDE).

Din 2008 a fost membru al Partidului Național Liberal, în 2009 devenind consilierul președintelui PNL Crin Antonescu De la începutul anului 2011 și până la 11 martie 2014 a ocupat funcția de secretar general al Partidului Național Liberal.

În 2012 a făcut parte din Guvernul Victor Ponta, ca ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului.

La alegerile parlamentare din decembrie 2012 a fost ales deputat în Colegiul uninominal nr. 4, Ilfov. Eduard Hellvig a fost vicepreședinte al Camerei Deputaților și a făcut parte din Comisia pentru Afaceri Europene și din Delegația României la Adunarea Parlamentară a NATO. La 3 septembrie 2013 a demisionat din Parlamentul României pentru a prelua mandatul de europarlamentar liberal. Din 4 septembrie 2013 a fost membru al Parlamentului European. A făcut parte din Comisia pentru piața internă și protecția consumatorilor, Delegația la Comisia parlamentară de cooperare UE-Moldova, Delegația la Adunarea Parlamentară Euronest. A fost membru supleant în Comisia pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară și în Comisia pentru afaceri juridice.

Pe 19 februarie 2015 este propus de către președintele României la conducerea Serviciului Român de Informații, urmând ca pe data de 3 martie 2015 să preia funcția.

Astăzi, 3 iulie 2023, și-a anunțat demisia din această funcție.

Autor

  • Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Are o experiență de peste 8 ani în presa online. Înainte de a intra în presă, a ocupat poziția de consilier parlamentar pentru 2 ani, în perioada 2013-2015. În aceeași perioadă a făcut parte din echipa de specialiști digitali ai unei mari corporații din Statele Unite ale Americii - Lotus Interworks. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: